16°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/VIDEO/ După trei băieți, tată de fetiță. Cum descoperă Octavian Gaivas o altă latură a iubirii de părinte

După trei băieți, Octavian Gaivas a devenit tată de fetiță. Odată cu venirea ei, a descoperit alte emoții și un alt fel de a-și arăta tandrețea. Mezina are zece luni, iar tatăl spune că învață să fie atent la nevoile ei și să o cunoască, zi după zi. În familia Gaivas, iubirea este aceeași pentru toți cei patru copii, însă felul în care o exprimă părinții se adaptează fiecăruia.

OCTAVIAN GAIVAS, tată: „Aș vrea să spun că este o mare onoare, un plus, din motiv că să fii părinte, în primul rând, este un dar de la Dumnezeu. Vreau să spun, până acum am educat trei băieți, dar acuși, un an ceva în urmă, mi-a dăruit Dumnezeu și o fetiță. Vreau să spun că a educa băieți și fete este total diferit.”

Octavian vorbește despre ceea ce trăiește el alături de fiica sa. După experiența creșterii băieților, se descoperă din nou în rolul de tată, de această dată lângă un bebeluș care are propriul ritm și propriile nevoi. Își propune să fie receptiv la ele și pe măsură ce micuța va crește.

OCTAVIAN GAIVAS, tată: „Vreau să spun că până acum n-am avut fetiță și a venit așa ca o surpriză și o fericire mare. Băieții sunt într-un fel, fetele în alt fel. Pentru că ele sunt mai gingașe, mai fine, necesită mai multă atenție să le acordăm, mai multă răbdare, pentru că ea este încă la o vârstă prea mică, dar pe parcurs o să mă străduiesc să fiu receptiv la tot ce, de ce o să ai nevoie ea viitor.”

Deși vorbește cu multă gingășie despre ea, Octavian observă că mezina are un caracter puternic. La zece luni, își face simțită prezența în casa în care crește alături de cei trei frați

OCTAVIAN GAIVAS, tată: „Dat fiind faptul că a apărut fetița, aici este diferit. Cu toate că este mică, are doar 10 luni și păpușele și jucării pentru vârsta ei, vreau să spun că este cu un caracter așa mai băiețos. Se vede că este cu un caracter puternic.”

Dincolo de diferențele dintre băieți și fată, pentru Octavian cel mai important rămâne timpul oferit copiilor. Chiar dacă serviciul și grijile cotidiene ocupă o bună parte din zi, tatăl încearcă să găsească momente pentru plimbări, discuții și activități împreună.

OCTAVIAN GAIVAS, tată: „Eu, ca tată, copiii mei, chiar mă străduiesc să fiu disponibil cât mai mult posibil, de des, pentru că dat fiind faptul că suntem prinși în rutina zilei, serviciul, îmi găsesc timp, chiar și cu fetița ies la plimbare, în curte, mergem la lac, în parc, după posibilitate când avem o oră-două libere, îmi petrec timpul cu copiii mei.”

Grija pentru patru copii cere și sprijin între părinți. Ina, soția lui Octavian, spune că implicarea tatălui contează mult în viața de zi cu zi. Împreună încearcă să se susțină, să se accepte și să le ofere tuturor copiilor aceeași dragoste.

INA GAIVAS, mamă: „Noi într-adevăr am devenit unul, am devenit un întreg, am devenit o dragoste. Această dragoste deja am împărțit-o la patru și nu poate să fie o dragoste pentru băieți și una pentru fată. Este o dragoste care se împarte în patru, dar este una și aceeași. Noi întotdeauna ne stăruim ca să fim împreună, să ne acceptăm, pentru că nu este ușor, dar ne acceptăm, ne susținem unu pe altul, reciproc. Eu cred că este foarte important atunci când soțul mă ajută foarte mult.”

Să-ți faci timp, să ai răbdare și să fii atent la nevoile fiecărui copil — acestea sunt reperele despre care vorbește Octavian. Iar în familia Gaivas, ele prind viață în gesturi obișnuite: părinți care împart responsabilitățile și un tată care, atunci când are o oră liberă, alege să o petreacă alături de copiii săi.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 15°C
Umiditate 57%
Vânt 16 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
16°C
11%
Joi
15°C
24%
Vin
17°C
0%
Sâm
19°C
35%
Dum
20°C
0%