/VIDEO/ Explozie într-un apartament din Bălți.  Trei persoane transportate la spital

Citește și:

În dimineața zilei de 21 februarie, într-un apartament din Bălți s-a produs o explozie, urmată de un incendiu. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în urma deflagrației au fost afectate geamurile unui apartament de la etajul 5 a unui bloc locativ, iar într-o cameră s-a produs un incendiu. Trei bărbați care se aflau în locuință la momentul exploziei au fost transportați la spital în stare de șoc, unul dintre ei a suferi arsuri multiple și este în stare gravă.

Proprietarul apartamentul în vârstă de 50 de ani este în stare gravă la reanimare. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului acesta a suferit arsuri pe 90 la sută din suprafața corpului. Ceilalți doi bărbați au ajuns la spital în stare de șoc cu arsuri ușoare.

ANDREEA GALICI, purtătorul de cuvânt în cadrul spitalului municipal Bălți, „La ora 10, 3 persoane cu arsuri în urma a unui incendiu, persoana de 50 de ani a fost internată în secția anestezie și terapie intensivă în stare extrem de gravă, șoc combustional, cu arsuri de gradul 3A și 3B pe 97% din suprafața corpului, cea de-a doua persoană a fost diagnosticată cu contuzie cerebrală, iar a treia persoană de 34 de ani cu combustie puternică de gradul 2, 3A, a antebrațului și a gambei drepte.”

- Advertisement -

Locuitorii din bloc spun că au tras o sperietură zdravănă. Potrivi lor proprietarul apartamentului locuita de unul singur și prefera să consume alcool cu amicii de pahar.

„La un moment dat o bubuitură mare, repede am ieșit la fereastră, am gândit că s-a început războiul. Când am ieșit în coridor au strigat ieșiți afară că mantică gazul a explodat la al cincilea, dar acolo ei, era un alcoolic, erau încă vreo 3.”

„S-a auzit o bubuitură foarte puternică, și deodată parcă a început și niște fum ieșea pe coridor. Am deschis ușa și am văzut că oamenii ies afară și am ieșit și eu.”

„Ce pot să spun, de câteva ori a intrat ca să mă duc pentru el la magazin, eu i-am spus că vodcă nu o să-ți aduc, nici vin nu o să-ți aduc, i-am dat odată un pachet de țigări și i-am spus mai mult să nu vină la mine.”

Potrivit IGSU, în urma deflagrației au fost afectate bunurile materiale din interiorul locuinței. Circumstanțele producerii exploziei  urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Dezinformarea, în atenția comunității din Mihăileni. Masă rotundă cu autoritățile locale

📚 Locuitorii satului Mihăileni au participat la o masă rotundă dedicată combaterii dezinformării. Autoritățile locale și reprezentanții societății civile au discutat despre identificarea informațiilor false și utilizarea surselor credibile. Evenimentul face parte dintr-o serie de ateliere organizate în mai multe raioane din Republica Moldova. #Dezinformare #Mihăileni #TVNord

Radu Marian demisionează din fruntea Comisiei economie, buget și finanțe, după scandalul de la MoldATSA

Deputatul PAS Radu Marian și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, în...
  sursa: cursbnm.md