Arome, culori și tradiții, la Țîra, Florești. Acolo unde s-a desfășurat a V-a ediția a Festivalului Bășcuțelor. Evenimentul a reunit zeci de antreprenori locali, dansatori și mii de vizitatori dornici de a cunoaște arta frumosului și locurile pitorești din Republica Moldova. Dincolo de spectacolul vizual și gustativ, evenimentul a fost o punte între generații și un impuls pentru micii antreprenori locali.
„Mă bucur că, lumea s-a pregătit enorm de frumos, multă lume în costume naționale, sunt bucate alese, ale noastre, tradiționale, este foarte frumos și până ce îmi place.”
„Pentru comunitatea locală este un eveniment deosebit, mai bucuroși oameni ca la această sărbătoare eu nu am văzut, așa motiv frumos să se întâlnească, să se revadă oamenii. Așa de multe culori, așa de multă lume, eu încă trebuie să treacă ceva timp ca să se așeze impresiile, după, mai fac un cerc și, este mult, organizat bine, mai fac un cerc și la sigur plec cu ceva de aici.”
„Vedem cum toți sunt îmbrăcați în uniforme frumoase, este destul de plăcut. Ca toată lumea, dorim și noi să ne mai relaxăm, că, ne-am săturat de stat acasă, bătrânii, am ieșit, să vedem lume, să vedem concertul, obiceiurile noastre, care până acum au fost și vor mai fi.”
Peste 60 de antreprenori și-au etalat măiestria. Brânzeturi, miere, produse artizanale – fiecare cu o poveste și o inimă în spate.
SERGIU PRISĂCARU, producător: „Este un hobby, care mă dezbate de la rutina de profesor, care mă încarcă cu energie, de asta și facem lucruri suplimentare. Nu-mi este greu, deoarece fac cu cea mai mare plăcere, dintr-un hobby simplu, s-a primit ceva mult mai bun, dar, inspirația vine din cap. Este foarte benefic, este nevoie de așa festivaluri, oriunde în Moldova, Moldova noastră este mai frumoasă ca alte țări, mai frumoasă ca multe țări europene care, pentru că, ele se pot prezenta, problema noastră este că, noi, încă nu ne-am învățat a prezenta.”
ELENA FILIPOVICI, producător: „Este foarte binevenit acest festival, în primul rând, pentru a promova tot ce facem, în al doilea rând, este o întâlnire frumoasă de tradiție. Acest lucru îl facem de vreo patru – cinci ani. Să spunem că, da, se promoveză dacă producție este bună și naturală. Foarte bună miere avem și tot ce producem din miere este foarte bun.”
EMANUIL COLESNIC, producător: „Avem caș cu măsline, măsline un pic sărate, verzi și negri. Avem caș cu ardei kapia, avem caș un pic sărat cu mărar. Avem unt de casă, avem brânză sărată, toate produsele sunt din vacă, lactatea noastră, smântana. Da, cumpărători sunt, nu putem spune că nu suntem mulțumiți de ceea ce facem și realizăm.”
Organizatorii au pus accentul pe promovarea valorilor și dezvoltarea durabilă.
IURIE VLAS, vicepreședintele raionului Florești: „Contribuim inclusiv financiar, acest eveniment nu este unul distractiv, este un eveniment care promovează și cultivă valorile noastre, pentru a le transmite generațiilor viitoare. An de an tot mai multe colective artistice și mai mulți producători locali sunt prezenți la eveniment, noi încurajăm și pe aici care nu au reușit să ajungă nici la una dintre ediții, să vină la următoarele ediții din anii viitori.”
GHEORGHE FALCĂ, primarul comunei Ghindești, Florești: „Scopul acestui festival nu este doar de a ne întâlni aici, a cânta și a dansa, scopul este altul, pentru a dezvolta comunitatea satului Țîra, fiindcă, noi, aici, avem comori ascunse, avem potențial turistic și, asta este, pentru dezvoltarea comunității, pentru a aduce lumea acasă, pentru a deschide locuri de muncă aici și, noi credem, fiindcă, noi de la început am avut acest scop, de dezvoltarea satului, deoarece altfel, se pierdea satul.”
Festivalul Bășcuțelor a adunat peste 2000 de vizitatori.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.