/VIDEO/ Festivalul care unește locuitorii din toate colțurile lumii – „Ziua Băștinașilor”, la Pelinia, Drochia

Citește și:

Cântec, dans și voie bună la festivalul „Ziua Băștinașilor”, organizat în satul Pelinia din raionul Drochia

Cu buna dispoziție, oamenii au venit la eveniment pentru a se petrece frumos

„Este foarte frumos, este organizat bine. – Are unde ieși lumea? Da, da, are unde ieși.”

„Îmi place, muncim, dar vrem și să ne odihnim frumos, ne bucurăm, sunt rare evenimentele, dar sunt câteva.”

- Advertisement -

„Foarte frumos, impresionant, binevenit, s-a adunat multă lume bună, frumoasă la chip și la suflet, sperăm să petrece o zi minunată.”

Atmosfera a fost completată de cei din diasporă, emoționați să regăsească tradițiile de acasă

„Foarte plăcut, foarte emoționat că fac ceea ce este legat de tradițiile noastre, covoare, bucate și uite să nu ne uităm neamul și să nu uităm de unde ne-am pornit, măcar că suntem acolo departe peste hotare, dar uite că aceasta ne adună.”

La festival nu au lipsit meșterii populari, dar și bucătarii iscusiți care au preparat mâncăruri tradiționale

ZINAIDA DOLINȚĂ, meșter popular: „Eu țes, am țesut mai înainte țoluri, prosoape, dar în ultimul timp țes catrințe, fote mai bine zis, îmbrăcăm ansamblurile care au nevoie.”

AURICA, bucătăreasă: „Pregătim mâncare tradițională, așa cum se spune, cărniță la ceaun, renumita „uha”, zeamă de pește, mămăligă facem, fasole fierte și altele.”

Festivalul este cel care unește comunitatea, indiferent că locuiesc în sat sau în diasporă

LUDMILA ȚURCANU, organizatoarea festivalului: „Astăzi sărbătorim ziua băștinașilor locali și a celor din diasporă, am hotărât să sărbătorim ambii băștinași astfel încât să contribuim la coeziune socială. În fiecare an sărbătorim ziua băștinașului, aducem oamenii acasă ca împreună să dezvoltăm localitatea.”

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Copilă dispărută din Cahul. Poliția cere ajutorul cetățenilor

O minoră de 12 ani, din satul Alexandru Ioan Cuza, Cahul, este căutată de poliție după ce a plecat...

/VIDEO/ Căsuța rurală „La Beciul din Stâncă”, refugiu rustic de la Naslavcea

🏡 Pensiunea „La Beciul din Stâncă” din Naslavcea oferă turiștilor o experiență autentică în stil tradițional moldovenesc. 🌿 Cele trei gospodării rustice sunt amplasate într-o zonă pitorească de pe malul Nistrului, cu vedere spre Insula „Inima Moldovei”. 🌍 Locul atrage anual vizitatori din Republica Moldova, dar și din SUA, Franța și Polonia. #TurismRural #Naslavcea #Ocnița
  sursa: cursbnm.md