fbpx
13.4 C
Бэлць
sâmbătă, mai 18, 2024

/VIDEO/ Festivalul „Zestrea Nordului” a adunat sute de iubitori ai tradițiilor și obiceiurilor moldovenești

Citește și:

Îndrăgitul Festival „Zestrea Nordului” s-a desfășurat, în acest weekend, în satul Pelinia, raionul Drochia. La eveniment au participat zeci de meșteri populari din zona de nord a țării. Vizitatorii au putut cumpăra direct de la meșteri lăicere și prosoape țesute manual, ii și catrințe decorate cu ornamente originale.

EUGENIA CARAIMAN, reprezentanta centrului de artizanat, Pelinia: „Noi realizăm cămăși naționale bărbătești și ii pentru femei cu ornamente autentice, care reprezintă nu doar zona de nord, dar chiar și zonele din România.”

Oaspeții veniți la festival au putut gusta din bucatele tradiționale gătite de organizatori.

VITALIE BĂBĂLĂU, președintele colectivului de Vânători: „Frigărui, supă de pește, măliguță, friptură, deja cu băutura nu știu cum va fi, care și cum o să aducă. Suntem un colectiv unit și participăm la toate evenimentele care sunt.”

Cei prezenți la eveniment au apreciat atmosfera și lucrările meșterilor care au pus în valoare obiceiurile și tradițiile acestei zone.

RAIA ROGAC, ziaristă, băștinașă din sat: „Amploarea acestui eveniment este binevenită și mă bucur că anume Pelinia este gazda mare a acestui eveniment. Expozițiile culinare, am încercat chiar și să degustez și babă neagră, și babă albă. Și meșteșugurile populare sunt la ele acasă. ”

MARINA MOROZOVA, deputată PAS: „Întotdeauna am pledat pentru unitate, pentru a ne coagula ca comunitate, să fim o parte care se implică și de aceea astfel de evenimente sunt binevenite și ne unesc și mai mult. Drochia, satul meu de baștină deja este Europa. Sunt oameni care ne reprezintă frumos peste hotarele țării și sunt oameni aici, în sat care vor ca Europa să fie acasă.”

În acest an la organizarea evenimentului au participat zece primării din mai multe raioane din zona de nord, care fac parte din grupul de acțiune locală ”Valea Cuboltei”.

TATIANA BOLOGA, primarul satului Hăsnășenii Mari: „Noi avem deja vreo 5 sau 6 proiecte câștigate prin GAL. Aceștia sunt niște bani care se câștigă nu din  bugetul primăriilor și noi ne bucurăm că pe lângă banii câștigați punem și noi de la primărie câte oleacă și facem lucruri mari și frumoase. Am implementat așa proiecte ca iluminarea stradală Eco, băieții au câștigat un complet de instrumente muzicale, acum avem un set de jucării pentru copii pe care le vom amenaja în centrul satului.”

VALERIU TIZU, primarul comunei Petreni, Drochia: „Ne-am prezentat cu o echipă de angajați ai primăriei și nu numai, de la grădiniță, cu bucate alese, cu băuturi bune, cu prosoape, cu covoare, cu lucrări manuale. Suntem prezenți și cu un grup folcloric „Hora petrenilor”. Aici sun t mai mult prezenți cei care au beneficiat de proiecte date, spre exemplu satul Petreni a beneficiat de trei proiecte”.

VEACESLAV MĂGĂLEAS, președintele grupului de acțiune locală ”Valea Cuboltei”: „ La festivalul de astăzi sunt prezente toate zece localități care fac parte din grupul de acțiune locală Valea Cuboltei. Meșteri populari din localitate, producători agricoli, colective populare  și cu prezența locuitorilor din aceste localități. Oamenii deja au înțeles, se implică și ei, dar acesta și este și scopul acestui festival, ca lumea să cunoască, să aplice la proiecte, să dezvolte afacerea, să creeze locuri de muncă în localitățile în care locuiesc ei.”

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Premierul slovac Robert Fico este în stare stabilă, dar gravă

Starea prim-ministrului slovac Robert Fico s-a stabilizat, dar rămâne gravă, a declarat sâmbătă ministrul Sănătăţii din ţară, în urma...

Accident GRAV la intrare în orașul Ialoveni. Un tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale

Un tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost implicat într-un accident grav, produs la intrare...
  sursa: cursbnm.md