De dragul femeilor, Centrul orașului Bălți s-a îmbrăcat într-un covor multicolor și mirositor. Zeci de comercianții din nordul țării și-au scos florile la vânzare în ajun de 8 martie. Deși pot fi găsite buchete pentru toate gusturile, totuși se pare că unele prețuri nu sunt pentru toate buzunarele, așa cum în acest an, unele specii costă cu cel puțin zece lei mai mult, în comparație cu anul trecut.
Roșii, galbene și mov, sunt doar câteva culori din paleta propusă de comerciați, pe care i-am surprins cu fețele triste în cadrul târgului de flori din centrul municipiului. Asta pentru că spun ei, vânzările sunt slabe, în comparație cu anul precedent.
DENIS CUCER, comerciant: „Noi avem lalele, cineraria, ciclamen, primula, avem și brândușe. De toate avem. Oamenii spun că e scump, dar altă opțiune nu au. E 8 martie, doresc să-și bucure femeile.Oamenii cumpără, desigur că mai puțin, cumpără buchete mici, câte trei, câte cinci flori.
LUDMILA ZAIȚAVA, comerciantă: „Lalele costă 20 și 25. – Care e diferența dintre ele? – Desigur că înălțimea, înălțimea florii, cupă, sunt mai mici, mai scurte, ele costă 20 de lei.Lalele sunt simbolul primăverii, sunt primele flori. Semnifică că venit primăvara. Culoarea preferată pentru maturi este roșie. Tinerii iubesc lalele albe și roz. ”
TATIAN GÎRA, comerciantă: „Comercializăm și cu flori de cameră și de afară. Vânzările, se poate de spus că nu sunt cine știe ce. Vânzările au picat, se simte, dar sperăm, mâine mai este o zi.”
Regina sărbătorii și cea mai solicitată floare rămâne a fi laleaua. Deși oamenii susțin că prețurile îi bat la buzunar și nu își permit buchete mari. Totuși, spun ei, gestul este cel care contează.
Mâine e 8 martie și e sărbătoarea femeilor, doamnelor. Prețurile sunt ca prețurile.
Mama mea e născută pe 8 martie, e ziua ei, de aceea am și cumpărat. Mai presus decât mama, nu am pe nimeni, desigur că și fiul meu. Asta e atenție, dragoste, respect cred.
Floarea aceasta îi anunțată de Clara Zetkin în 1885, în Germania. Și de atunci Ziua Mondială a Femeilor, e 8 Martie.
Pentru o lalea, oamenii plătesc între 20 și 25 de lei, zambilele pot fi găsite la preț de 35 – 50 de lei, iar brândușele valorează între 40 și 50 de lei.
Lalelele înseamnă primăvară, e prima ce îmi vine în minte, e sărbătoare pentru femei. Prețurile bat un pic la buzunar, e de dorit să fie măcar 15 lei, dar nu 25-20, e cam scump.
Eu am dorit să cumpăr lalele. Dar pentru o lalea să dai 20 de lei, e un pic cam scump, mai ales că sunt la pensie.
Târgul de flori din inima Bălțiului se va încheia în seara zilei de 8 martie.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

