fbpx
19 C
Бэлць
sâmbătă, iulie 27, 2024

/VIDEO/Focuri de armă pentru prinderea unor traficanți de ţigări. 5 contrabandiști au înotat în Ucraina, unul a fost prins

Citește și:

Poliţiştii de frontieră din Maramureș au tras focuri de armă pentru a prinde mai mulți traficanți de țigări la granița cu Ucraina. Cinci dintre traficanți au reușit să scape înotând înapoi în Ucraina, iar un altul a fost reținut de polițiști. Ei au confiscat 21.250 pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 250.000 lei, scrie digi24.ro.

 

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Sarasău au observat luni seară, în jurul orei 18.50, în apropierea frontierei cu Ucraina, pe direcția localității de frontieră Teceu Mic, județul Maramureș, mai multe persoane care se deplasau dinspre malul râului Tisa spre interiorul țării, transportând în spate mai multe colete voluminoase.

Polițiștii i-au somat să se oprească, dar indivizii au aruncat coletele și au fugit spre Ucraina, moment în care au fost trase șase focuri de avertisment, în plan vertical, conform procedurilor legale, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

În urma acțiunii, a fost reținut un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, iar celelalte persoane au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se înot pe teritoriul statului vecin.

Imediat au fost anunțate și autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

În urma acțiunii, la fața locului, au fost descoperite 30 colete cu țigări. În urma inventarierii baxurilor cu țigări descoperite, s-a constatat că acestea conțin 21.250 pachete țigări, de proveniență ucraineană și Duty-Free, în valoare de aproximativ 250.000 lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.

În continuare, se derulează verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun, mai precizează Poliția de Frontieră.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ În zona Lacului Orășenesc au loc lucrări de curățare a râului Răuțel. Bălțenii: „Am vrea și iazul”

Autoritățile din Bălți au demarat procesul de curățare a râului Răuțel în zona lacului Orășenesc cu scopul de a...

Canicula se reîntoarce. În weekend e Cod Galben de căldură

Canicula se reîntoarce. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru zilele de weekend Cod Galben de Caniculă. Pentru ziua de...
  sursa: cursbnm.md