fbpx
9.9 C
Бэлць
joi, mai 16, 2024

/VIDEO/ Grup specializat în contrabandă cu țigări, destructurat. Polițiști de frontieră luau până la 7.000 de euro mită

Citește și:

Un grup criminal organizat transfrontalier, constituit din 15 persoane între 25 și 40 de ani, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări, a fost desființat de către angajații Poliției de Frontieră în comun cu Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura Anticorupție a RM. 

Membrii grupării aveau roluri bine determinate, iar pentru a pune în aplicare activitatea infracțională, aceștia operau în comun cu o altă grupare care prelua marfa, transbordată prin contrabandă.

Pe parcursul a șase luni a fost cercetată activitatea infracțională a grupării criminale. Perioadă în care s-a documentat cinci livrări controlate a țigărilor peste segmentul „verde” al frontierei de stat. În acest sens, fiind acumulate probe relevante și desfășurate rețineri în flagrant.

Totodată, a fost stabilit că persoanele documentate au întreprins acțiuni de corupere a angajaților Poliției de Frontieră, ca ultimii să le asigure trecerea ilegală a frontierei de stat prin zona „verde” (alte locuri decât cele prevăzute pentru traversarea frontierei). Polițiștii de frontieră erau remunerați cu sume între 4000-7000 euro, pentru organizarea fiecarei treceri clandestine.

În prezent, de către echipa de documentare sunt desfășurate 12 percheziții în mai multe localități din regiunea de nord a RM,  fiind reținute patru persoane.

Figuranții sunt cetățeni ai Republicii Moldova, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani. Pe fapt, persoanele procurau și depozitau marfa în apropierea frontierei ca ulterior să o transporte ilegal peste frontiera de stat.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Erdogan spune că Israelul va ataca Turcia dacă va câștiga războiul împotriva Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, miercuri, că Israelul va ataca Turcia „mai devreme sau mai târziu” dacă...

/VIDEO/ Zece instituții de învățământ din raionul Edineț au participat la o competiție militară

La Școala Profesională din Cupcini, Edineț a fost organizată competiția militară „Pe Meleagurile Natale”, etapa națională. https://youtu.be/hwT6w_pQN24 Elevii din zece...
  sursa: cursbnm.md