16°C
Câțiva nori
Top știri

/VIDEO/ Guvernul American a donat zece drone Republicii Moldova pentru verificarea liniilor electrice de înaltă tensiune

Deconectările de energie în caz de avarie vor putea fi înlăturate mai repede și mult mai eficient. Guvernul Statelor Unite a donat 10 drone țării noastre pentru a îmbunătăți procesul de inspectare a liniilor electrice de înaltă tensiune. Aparatele au fost transmise Întreprinderii de Stat Moldelectrica prin intermediul proiectului USAID „Securitatea Energetică a Republicii Moldova.

Timp de patru zile, 13 angajați de la Moldelectrica au fost instruiți cum să folosească cele zece drone donate de Guvernul Statelor Unite.

VITALIE GORSCHII, Inginer coordonator serviciu linii la Moldelectrica: „Pentru noi a fost un pas nou, ceva nou total, deoarece nu am avut experiența nici cu alea mici, că prima lor întrebare care a fost către noi, aveți ceva experiență măcar cu dronele alea mici, jucării”, nu am avut așa ceva, de aceea pentru noi a fost ceva foarte nou, în fine, nu e într-atât de greu precum se pare deoarece am fost instruiți de o echipă de specialiști care ne-a explicat detaliat practic tot, tot, tot.”

ROMAN SLOBOZIAN, Inginer în serviciul linii la Moldelectrica: „Instruirea a fost compusă din câteva părți, ca și cum explicarea ce este drona însăși, cum se manevrează cu ea, lecții practice de manevrare, mentenanța, păstrarea și modul de folosință a tuturor elementelor care vin în complet cu drona.”

Prezentarea procesului de utilizare a dronelor s-a desfășurat pe poligonul de la Școala Profesională Corbu din raionul Dondușeni, care are o colaborare cu instituția de stat Moldelectrica.

ELENA FIDIȘIN, Directoarea interimară la Școala Profesională din satul Corbul, Dondușeni: „Orice Proiect care se implementează în domeniul pe care noi îl studiem, este bine venit pentru instituție. De aceea, în baza acordului de memorandum suntem predispuși să respectăm scopul, obiectivele acestui acord în vederea progresului, în vederea perfecționării domeniului energetic, de fapt care și noi îl studiem în instituție.”

Datorită echipamentului donat, se va reduce timpul de intervenție a electricienilor în cazurile de avarie.

JEFF BRYAN, Șeful Misiunii USAID Moldova: „Aceste 10 drone vor ajuta substanțial la reducerea timpului pentru inspectări și pentru asigurarea securității pentru angajații Moldelectrica și la securitatea inspectărilor. Deci, vor fi mai puține accidente și timpul de inspectare va fi mult mai redus. Această donație face parte din suportul și angajamentul pentru sprijinul oferit de către Guvernul Statelor Unite pentru Republica Moldova în calea sa pentru integrarea în Uniunea Europeană, în obținerea unei integrări în rețelele energetice din Europa și pentru a avea energie sustenabilă și diversă.”

SERGIU CARMANSCHI, vicedirector general la Moldelectrica: „Este un pas important și va fi de folos, de ajutor pentru inspectarea liniilor electrice aeriene, pentru inspectarea stațiilor electrice, care se află în gestiunea întreprinderii noastre. Pentru inspectarea liniilor electrice aeriene deja nu va trebui să deconectăm linia, dar linia poate rămâne sub tensiune.”

Oamenii din satul Corbul speră că datorită acestor echipamente se va interveni mult mai repede în cazul incidentelor care vor provoca deconectări de la rețea.

„Asta ar fi bine că nu totdeauna ar trebui să stângă lumina pe tot satul. Se întâmplă un vânt, a rupt o creangă dintre-un copac, ceva, și dă mă rog, dacă copacul e acolo, da s-a stins pe jumătate de sat, nu e chiar treabă. Ar fi bine dacă așa ceva să știe precis că iată acolo e defectul.”

„Păi cine ar vrea să se stingă lumina, e și normal că nimeni nu dorește să se stingă lumina și dacă ar fi ar fie proiectul, ar fi bine. Se stinge lumina când lucrează pe linie. Ne descurcăm cum se descurcă toată lumea cu baterie, cu lanternă.”

Cele zece drone, în valoare de aproximativ un milion de dolari, au fost donate recent de Guvernul SUA, prin intermediul Misiunii Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Câțiva nori Simte ca 16°C
Umiditate 61%
Vânt 3 km/h SE
Presiune 1026 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
16°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%