23°C
Nori împrăștiați
Top știri

/VIDEO/ În cadrul unui proiect de revitalizare, în orașul Glodeni, amenajarea unui parc este pe ultima sută de metri

În orașul Glodeni lucrările de amenajare a unei noi zone de agrement sunt pe ultima sută de metri.

„Foarte bine și foarte frumos. Să fie scaune, să fie flori, verdeață, să fie frumos.”

„Într-adevăr e un lucru bun, adică se vede că se lucrează. Cred că verdeață ar trebui numaidecât și pentru copii ceva, când te odihnești să aibă copiii o ocupație.”

Amenajarea parcului face parte dintr-un proiect de revitalizare, fiind cofinanțat în cadrul unui program de cooperare poloneză.

STELA ONUȚU, primara orașului Glodeni: „A fost selectată o zonă care a participat în proiectul revitalizarea urbană cu ajutorul Ambasadei Poloneze, reprezentanților, colegilor și împreună cu Asociația „Moștenitorii” care ne-a ajutat până la bun sfârșit să obținem un rezultat frumos. Produsul final urmează să îl vedem în curând, este o amenajare a unui mini părculeț, o zonă de agrement, în centrul orașului Glodeni. Cu pavare, instalarea băncilor, iluminat stradal, plantații.”

JAROSŁAW BITTEL, membrul Fundației Terra Humana Varșovia, Polonia: „Această bucățică de oraș am putut ajuta să o revitalizăm. Aici va fi așa un loc pentru odihnă, pentru locuitorii care trăiesc în apropiere. Aici sunt și magazine. Eu cred că inițiativa noastră tot a fost importantă pentru că dacă nu eram în cadrul acestui proiect, poate ar fi trebuit să se mai aștepte ca acest proiect să fie dus până la bun sfârșit.”

Proiectul este cofinanțat în cadrul programului de cooperare poloneză pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polonia.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
23 °C
Nori împrăștiați Simte ca 23°C
Umiditate 56%
Vânt 22 km/h N
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
25°C
0%
Joi
24°C
0%
Vin
26°C
0%
Sâm
28°C
0%
Dum
31°C
0%