Odată cu răcirea timpului, tot mai mulți copii sunt predispuși să se infecteze cu viroze respiratorii. Potrivit specialiștilor, acesta este un fenomen normal, atâta timp cât corpul uman nu reușește să se adapteze schimbărilor de temperatură. La rândul lor, mamele se străduiesc să își protejeze copiii prin diferite metode.
„Cum protejați copiii? Da cum protejăm, mai puțin pe afară pe la frig, vitamine, așa.”
„Să nu fie dezbrăcat, să nu iasă. Noi trăim la casă pe pământ, casă și sarai și el iese încolo.”
„Prin diferite uleiuri, aplicăm uleiuri esențiale desigur. Mentă, cimbru cel mai des folosim și ulei de eucalipt. Indiferent de ploaie, vânt, ceață, orice n-ar fi, noi ieșim minim două ore.”
„La grădiniță a fost foarte frig, din cauza aceasta deja două săptămâni suntem. Mereu la medic veniți? Când și cum, când mai grav venim la medic.”
Altele însă spun că fără ajutorul medicului nu reușesc să combată infecțiile respiratorii.
„La noi foarte des răcesc. Undeva de 3-4 ori pot să spun. Mergem la medic și ne dă tratament.”
„Din septembrie s-a început și nicicum nu putem să ieșim. Am un băiețel la grădiniță și de acolo ne aduce virozele și aceasta mai mica le înhață pe toate. Cum îi protejați? Vitamine, fructe și când vedem că nu mai putem, apelăm la medic.”
Specialiștii le recomandă părinților să-și îmbrace copiii corespunzător timpului de afară și să se adreseze la medic dacă aceștia manifestă simptome suspecte.
VALERIA DASCĂL,medic imunolog, „Copilul să fie îmbrăcat după sezon, în primul rând cred că este important ce ține de alimentare, să folosim produse care conțin vitamine. Să mai folosim diferite ceaiuri din ierburi, miere de albini. Ar fi bine să ne găsim la aer după posibilitate. Aerisirea, să fie un regim de prelucrare a suprafețelor. La viroze în general nu se recomandă antibiotice, și foarte bine dacă ar fi, mama nu se adresează că poate cunoaște de a trata un copil cu viroză simplă, totuși mai bine să ia un sfat de la medic.”
În luna octombrie, în municipiul Bălți au fost înregistrate 1105 cazuri de infecții respiratorii în rândul copiilor.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

