24°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ „În rând cu lumea” a ajuns și la Bălți. La USARB a fost pictat un perete

Campusul USARB a prins multă culoare. O pictură murală a adunat la un loc valorile neamului

ECATERINA DIMITROV, participantă: „Învăț în această universitate și am fost invitată să particip la acest eveniment, chiar mi-a plăcut mult. Este foarte interesant să ții pentru prima dată vopseaua spray în mâini și să încerci să desenezi. În principiu este despre ceea că noi suntem un popor unitar, noi semănăm bunătate, ne dorim doar ceea ce e mai bun  pentru țara noastră.”

OLIVIA CHIRONDA, participantă: „Sunt cointeresată de artă și cred că este o oportunitate destul de interesantă. Ceea ce am pictat aici a fost inimioara din partea stângă a desenului și de asemenea am mai conturat câteva aspecte ale desenului. Prin această inimioară am vrut să transmit cât de mult îmi iubesc țara și orașul meu.”

DANIEL IOVU, pictor Urban Spirit: „Noi am reprezentat mai multe valori pozitive a culturii noastre. Spre exemplu omuleții desenați în stil național reprezintă valorile noastre, obiceiurile, iubirea, ajutorul reciproc. Porumbeii simbolizează pacea, cărțile reprezintă înțelepciunea.”

Pictura murală a fost realizată cu suportul financiar USAID

CORINA NEGARĂ, administratoare Nortek: „Spațiul din jurul centrului nostru prinde culoare și nu doar culoare, dar are și un mesaj. Un mesaj frumos care ține să ne unifice sau să educe tânăra generație într-un spirit democratic, atunci când valorile noastre naționale sunt puse în prim plan.”

VICTOR GRIGOR, Șeful Secției pentru educație, cultură și viață studențească: „Ne bucurăm foarte mult că organizatorii acestui proiect și inițiatorii au ales universitatea din Bălți. Suntem un centru pe care îl vizitează și care găzduiește mulți tineri și foarte multe evenimente interesante. Sperăm ca pictura dată să aducă foarte multă culoare în inimile și mințile tinerilor și a tuturor oamenilor care vor vizita campusul universității. ”

Desenul a fost pictat de în doar câteva zile, de pictori din R. Moldova și de peste Prut

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
24 °C
Cer senin Simte ca 24°C
Umiditate 35%
Vânt 13 km/h N
Presiune 1026 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
25°C
0%
Vin
26°C
0%
Sâm
27°C
0%
Dum
31°C
0%
Lun
33°C
0%