fbpx
15.9 C
Бэлць
vineri, iunie 14, 2024

/VIDEO/ În satele Sadovoe și Elizaveta au fost instalate camere de supraveghere

Citește și:

Vor ajunge la școală fără primejdii. Copiii din satele Sadovoe și Elizaveta din municipiul Bălți, vor parcurge drumul spre instituțiile de învățământ în siguranță. Mai mult și infracțiunile vor putea fi prevenite. Totul grație camerelor de supraveghere, care au fost instalate în mai multe locuri publice din localități, în cadrul proiectului „Poliția Comunitară”.

Oamenii din satul Sadovoe, susțin inițiativa. Aceștia spun că datorită camerelor, conducătorii auto ar putea deveni mai disciplinați.

„Am o părere bună, siguranță va fi, unele mașini merg, eu cu sunt cu bastonul, pot să mai stau, dar sunt și nedisciplinați.”

„E bine că au pus, aici copii traversează, mașinile au viteză, recent mergeau cu viteză, poate îi va prinde în așa fel.”

„Sunt șoferi disciplinați, sunt nedisciplinați, pot spune așa, sunt care văd pietonul la trecere și se opresc obligatoriu, dar sunt unii care merg așa de tare că pot să lovească pe oricine.”

Primarul localității spune că grație proiectului, vor putea fi prevenite ilegalitățile, iar munca oamenilor legii va fi mai eficientă.

Serghei Buzurnîi, primarul satului Sadovoe: „Pe teritoriul satului Sadovoe au fost instalate camere de luat vederi, s-au instalat în acele sectoare unde locuitorii satului Sadovoe au cerut ca aceste camere să fie, pentru a putea urmări, vedea, preveni, unele inegalități, infracțiuni care se fac, aceste camere vor activa online.”

Ion Șontea, ofițer de sector IP Bălți: „Este benefic atât pentru populația din această localitate, cât și pentru a ușura lucrul angajaților de poliție prin faptul, descoperirea unor infracțiuni, persoanelor aflate în căutare, reglementarea traficului rutier, este un lucru benefic.

Și în centrul satului Elizaveta din municipiul Bălți, au fost instalate camere de luat vederi. Oamenii de aici la fel susțin inițiativa.   

„Îi bine, că sunt mulți că fură, de la bătrâni, bătrânii sunt singuri.”

„Bun lucru, bun, ca să nu se întâmple nebunii, una alta, aici seara câteodată merg cu viteză mare, îi școala, copii, știți cum, e bun lucru.”

Autoritățile locale spun că instalarea camerelor de luat vederi este în beneficiul cetățenilor.

Vasile Dragonrețchi, juristul primăriei satului Elizaveta: „Avantajul lor este numai în beneficiul cetățeanului, deoarece cetățenii se vor simți cu mult mai în siguranță, va fi și pentru Poliția Comunitară un beneficiu, deoarece dânșii vor depista mai rapid infracțiunile.” 

Roman Cojocaru, șef de sector IP Bălți: „Au fost instalate camere de luat vederi în centrul satului Elizaveta, care va aduce un suport benefic organului de poliție la documentarea și profilaxia controverselor și infracțiunilor.”

Autorii proiectului au decis astfel să vină în ajutor instituțiilor statului.

Olesea Tabarcea, director AO „Clinica Juridică Universitară”: „Este un proiect care vine în ajutorul instituțiilor de stat, poliției, de a promova un concept nou. Ceea ce ar însemna că poliția comunitară, este un acord tripartid. Este un concept relativ nou, pentru că despre acest concept ar trebui să cunoască și populația în primul rând și să fie o activitate de colaborare între actorii sociali. Organizațiile neguvernamentale administrația publică locală, dar și poliția care trebuie să vină cu careva soluții.”

Proiectul Poliția Comunitară din satele Sadovoe și Elizaveta este implementat de către Asociația Obștească „Clinica Juridică Universitară”, în cadrul Proiectului „Promovarea activității Poliției bazată pe Drepturile Omului în Republica Moldova”, finanțat de Delegația Uniunii Europene și cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Premierul Dorin Recean și reprezentanții autorităților publice din Soroca au discutat despre dezvoltarea raionului

Prim-ministrul Dorin Recean s-a întâlnit cu reprezentanții autorităților publice și ai serviciilor desconcentrate din raionul Soroca. Au fost discutate...

/VIDEO/ „Acceptă-mă” – Bate un gol pentru viață

Au jucat fotbal pentru o cauză nobilă. În municipiul Bălți s-a desfășurat cea de-a doua ediție a „Cupei Companiilor:...
  sursa: cursbnm.md