Copiii care se nasc în perioada 2025 – 2039, vor face parte din Generația Beta, o generație puternic modelată de tehnologie, complet digitalizată. Locuitorii municipiului Bălți, au păreri împărțite despre copiii care se nasc în era digitalizată.
„Așa viața o să fie, așa o să se deprindă lumea, oare când era cu 100 de ani în urmă cu sapa numai, când au văzut primul tractor, mai nu au căzut toți, așa și acum. Așa se dezvoltă lumea, da o să fie, poate să se ajungă așa să zburăm așa, numai să întindem mâinile, așa e tehnologia, nu ai încotro.”
„Dacă noi îi vom susține, dacă le vom aduce aminte, poate acest lucru și va duce la ceva, dar așa singură nu știu la ce va duce, eu aproape am la fel un copil de așa generație, poate vom avea ceva nou, poate vor fi mai deștepți, eu nu știu…”
„Eu singur am un copil de zece ani, ea din telefon nu iese. Dar ce va fi mai departe idee nu am pur și simplu, nici nu știu ce să pun. Vedeți în China, de exemplu taxiul merge fără șofer, dar ce îi așteaptă pe copiii noștri, eu nu știu.”
Unii deja au comparat noua generație cu cea precedentă, Alpha, și consideră că le va fi greu copiilor să se descurce acum.
„Sunt egoiști, sunt închiși în sine, toată ziua ei știu doar calculator, telefoane, trăiesc în lumea lor, să nu îi deranjezi, să le dai pace să facă ce vor ei, cum doresc ei, doar atât. Nu pot să spun categoric că e rău, dar nici bun.”
„Cred că va fi totul rău. Pentru că acum vremea e așa de greu, înainte era mai ușor. E foarte rapid mai ales pentru tineri, ei acum sunt alintați.”
„Acești copii au încetat să citească, nu mai citesc, cel care nu citește, nu gândește. Este o generație care acceptă doare ceea ce e scris în telefon, nu gândește.”
Persoanele care au fost născute în ultimii 100 de ani au fost împărțite în șapte generații: Tăcerii, Boomers, X, Mileniali, Z, Alpha, și Beta.
Generația Beta: 2025-2039
Generația Alpha: 2010-2024
Generația Z: 1997-2009
Mileniali: 1981-1996
Generația X: 1965-1980
Boomers: 1946-1964
Generația Tăcerii: 1928-1945.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

