fbpx
23.7 C
Бэлць
luni, mai 6, 2024

/VIDEO/ Intrarea trupelor sovietice în Bălţi – sărbătoare pentru locuitorii oraşului

Citește și:

Sute de locuitori ai oraşului Bălţi au marcat, astăzi, 78 de ani de la intrarea trupelor sovietice în localitate lor, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Autorităţile au organizat depuneri de flori și au mers pe la veterani pentru ai felicita cu această ocazie.

Întrebați dacă în contextul războiului din Ucraina inițiat de Federația Rusă această zi li se pare la fel de importantă, unii au evitat să răspundă tranșant, alții au zis că nu fac decât să respecte tradiția.

„Am fost o altă generație, tații, buneii noștri au luptat, au eliberat, atunci era țara Uniunea Sovietică. Acum stau toți în telefoane, computere. În acest an oamenii primesc altfel această dată, ținând cont de tot ce se întâmplă în Ucraina? Nu fac politică. -Dar sunteți la curent?- Da, mă uit la televizor, știu, dar noi suntem militari pașnici. Eu deja am luptat.

„Așa data, așa momente ele se transmit din generație în generație. Faptul că azi avem aici și copii și tineri, cărora li s-a transmis acest lucru de la părinți, din generație în generație. Eu cred că așa activități, unde oamenii vin la memoriale, depun flori, comemorează militarii căzuți în Războiul pentru apărarea patriei vor fi tot timpul.

„Când a fost eliberat orașul Bălți 1944, toate națiunile s-au unit între ele ca să lupte împotriva fasciștilor ocupanți. Desigur situația din regiune ne influențează. Ne pare rău de tot ce să întâmplă, vrem ca popoarele slavone să se împrietenească pentru că atunci când e pace e cel mai bine.

Una dintre participantele la luptele date de armata sovietică cu forțele naziste în Bălți spune că își aduce aminte cu groază de acele momente.

„Ne-au ajutat, aici era primul front ucrainean și din cealaltă parte era al doilea front ucrainean, iar de sus zburau și dădeau drumul la bombe.Acesta a fost ultima luptă, care a fost decisivă. Îmi aduc aminte cu groază. Foarte mulți oameni au murit, mulți stăteau spânzurați.

Primarul municipiului Bălţi, Nicolai Grigorișin, spune că organizarea unei activități de comemorare pe 26 martie este o tradiţie pentru oraş.

NICOLAI GRIGORIȘIN, primarul mun. Bălți: „În acest an oamenii nu se uită diferit la această dată, vedeți că mulți oameni s-au adunat azi aici, ca să aducă un omagiu eroilor războiului pentru Apărarea Patriei. Nu trebuie să încurcăm aici două războaie, istoria e a noastră, e a orașului și noi vom venit tot timpul pentru a ne aduce aminte de eroii care ne-au eliberat orașul.

Deoarece mulți veterani ai celui de Al doilea Război Mondial nu se mai pot deplasa la astfel de activități, autoritățile locale au ținut să-i viziteze.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

A doua zi de Paște, un tiktoker își sfințește BMW-ul! „Adăugăm cai putere”

Ion Frunza alias Ivan White, un tânăr popular pe TikTok și alte platforme de socializare și-a dus BMW-ul la...

Israelul începe evacuarea civilior din Rafah. Hamas denunță o „escaladare periculoasă”

Israelul le-a cerut luni palestinienilor să evacueze anumite zone din Rafah, în ceea ce pare a fi o pregătire...
  sursa: cursbnm.md