18°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Inundațiile au făcut prăpăd în Australia. A plouat într-o zi cât pentru 4 luni

Ploile abundente din sud-estul Australiei au provocat miercuri viituri şi au izolat oraşe întregi, unii localnici rămânând blocaţi pe acoperişurile caselor, în timp ce autorităţile au emis ordine de evacuare rapidă, după ce nivelurile râurilor au crescut peste nivelul de pericol, transmite Reuters, citată de digi24.ro.

Oraşele mai mici din regiunile Hunter şi Mid North Coast, din New South Wales, cel mai populat stat australian, au fost cele mai afectate de ploaia torenţială. În urnele zone s-au înregistrat în 24 de ore precipitaţii cât pentru patru luni.

„Am văzut o cantitate enormă de precipitaţii”, a declarat Jihad Dib, ministrul Serviciilor de urgenţă din New South Wales. „A plouat puternic şi continuu. Este adevărat însă faptul că s-a ajuns aici și din cauză că solul este saturat, iar râurile s-au revărsat rapid în urma precipitațiilor abundente”, a adăugat el.

În ultima sa actualizare, Biroul de Meteorologie din Australia a declarat că unele zone ar putea primi până la 300 mm de ploaie în următoarele 24 de ore, de trei ori mai mult decât media totală pentru luna mai. În oraşele Taree şi Glenthorne, situate de-a lungul râului Manning, la peste 300 kilometri nord de Sydney, unii locuitori au rămas blocaţi pe verande şi acoperişuri, iar echipele de intervenţie s-au chinuit peste noapte să ajungă în zonă cu barca sau cu avionul, au declarat autorităţile.

„Nu ne aşteptam la o asemenea cantitate de apă”, a declarat Jordan Halloran, locuitor din Glenthorne, pentru ABC News.

„Vecinii noştri vor trebui să urce pe acoperiş în continuare şi, dacă nu suntem salvaţi, aş spune că va trebui să ne facem şi noi drum spre acoperiş”, a adăugat bărbatul.

Comisarul serviciilor de urgenţă din New South, Mike Wassing, a declarat că echipele de urgenţă acordă prioritate maximă salvării persoanelor vulnerabile şi a celor care nu îşi pot părăsi locuinţele.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
18 °C
Cer senin Simte ca 17°C
Umiditate 44%
Vânt 18 km/h S
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
17°C
0%
Vin
23°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
22°C
0%
Lun
15°C
37%