fbpx
14.7 C
Бэлць
luni, mai 20, 2024

/VIDEO/  La final de noiembrie parcul central din Bălți va fi redeschis. Ce alte lucrări se vor face în cadrul proiectului 

Citește și:

Implementarea proiectului transfrontalier „Eminescu: o cultură – o rută în zona transfrontalieră Bălți – Botoșani”, va costa bugetul municipal, încă, cel puțin 400 de mii de euro, suplimentar la suma prevăzută inițial. Iar firma care a fost contractată pentru a executa lucrările este o companie de construcții din oraș, unica care de altfel a participat la concursul anunțat de autorități.

 Deși au început lucrările cu mari întârzieri, autoritățile dau asigurări că la sfârșitul acestei toamene bălțenii se vor bucura de un parc renovat.

NICOLAI GRIGORIȘIN, primar de Bălți: „Noi am luat credit pentru investiții capitale ale infrastructurii, am luat din bancă 60 de milioane de lei anul trecut, din acest credit am luat bani, nu vom executa careva lucrări de reparație a drumurilor, dar pentru ca să nu dezamăgim partenerii noștri și UE. Compania care efectuează lucrări de construcție în orașul nostru, care nu o dată a participat la reparație trecerilor de pietoni, la reparația trotuarelor, a drumurilor. Este o companie de construcții care a participat la reparațiile instituțiilor noastre de învățământ. Deci este o companie de a noastră din Bălți.”

Și partenerii din Botoșani au întâmpinat dificultăți la demararea lucrărilor prevăzute în planul din proiect.

BOGDAN-CIPRIAN BUHĂIANU, viceprimar al municipiului Botoșani: „Acest proiect a avut unele dificultăți aici la dumneavoastră în Bălți, dar ne bucurăm că ele au fost depășite și astăzi când am ajuns era un excavator care deja începea lucrări, probabil că și alte părți ale proiectului sunt începute. Specific din acest motiv, probabil că firmele de construcții au venit mai greu la licitație, noi am avut 2 licitații, de abia la a 3-a licitație am avut două firme care au participat și am avut un câștigător.”

RALUCA BĂLĂȘCĂU, manager proiect primăria Botoșani: „Pot să vă dau exemplul cel mai bun care s-a întâmplat în Bălți pe data de 15 iunie, când s-a făcut o activitate care trebuia să dureze 2 ani, într-o zi, deci se poate, se pate numai că trebuie să ne mobilizăm, trebuie să fim împreună să colaborăm, să ținem aproape și da se poate, suntem ferm convinși că undeva la finalul lunii noiembrie deja cetățenii noștri și turiștii vor putea să se plimbe pe ruta transfrontalieră atât la Botoșani cât și la Bălți”

Locuitorii orașului spun că abia așteaptă să poată să se bucure de un parc renovat, dar recunosc că primarul de Bălți folosește de acest proiect pentru a obține dividende electorale.

„Chestia merge că în toamnă sunt alegerile locale și domnul primar să aibă cu ce ieși în fața alegătorilor să spună: uitați-vă ce vreau să fac eu pentru populație.”

„Mai bine mai târziu decât deloc. Cred că-i bine când fac ceva frumos în oraș.”

În cadrul Proiectului „Eminescu: o cultură – o rută în zona transfrontalieră Bălți – Botoșani” au fost planificate realizarea mai multor activități socio-culturale în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți. Valoarea totală a proiectului se cifrează la 1 milion 620 de mii de euro, 800 de mii îi revin municipiului Bălți. Banii au fost oferiți de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Activități educative, creative și interactive. Cum a fost sărbătorită Ziua Europei la Bălți

În orășelul European din Bălți, vizitatorii au descoperit tradițiile și cultura Statelor Membre ale UE  https://youtu.be/MXe0GlD5xyA?t=1 „Mi se pare foarte super,...

O poloneză de 13 ani a născut în toaletă în timpul unei excursii

Tânăra mamă și nou-născutul au fost duși la spital, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Oświęcim,...
  sursa: cursbnm.md