Nouă localități din raionul Fălești au pășit cu dreptul spre un mediu mai curat. Grație proiectului „MĂ IMPLIC” și Consiliului Raional în comuna Risipeni a fost lansat Serviciului de gestionare a deșeurilor. Oamenii au putut semna primele contracte, cei mai harnici au revenit acasă cu pubele noi.
Fiecare gospodărie va achita câte 35 de lei lunar.
MATTHIAS MORGNER, șeful echipei Proiectului MA IMPLIC: „Cum am zis, ideea a fost ca să fie inițial consultată cu oamenii din sate și respectiv noi ma mizat pe asta. Noi am susținut primarul în implementarea ideii să fie discutată cu cetățenii să se ajungă unde am ajuns acum. Banii pe care i-am acordat în acest proiect este ultimul lucru după importanță.”
Și cum se cuvine la moldoveni, noua autospecială pentru evacuarea deșeurilor, cumpărată din banii alocați pentru acest proiect a fost sfințită. De asemenea din acești bani a fost cumpărat și un tractor. Sătenii sunt mulțumiți de apariția acestui serviciu în localitate.
„Este un proiect câștigat la timp, câștigat de către colectivul primăriei, de către domnul primar. Pentru sate, pentru dezvoltarea satelor, educația satelor, curățenia, foarte bine veni la timp. Sperăm că nu va fi ultimul, mai sunt probleme, dar cred eu că toate se rezolvă.”
„Sperăm că va fi mai bine și în educație și în cultură. Noi suntem învățați așa grămadă, dar dacă s-or implica toți și cei învârstă și tineretul, cred că vom tinde să fie mai bine și mai bine.”
„Va fi un sat curat. Nu vom duce gunoiul pe unde nu trebuie. Va veni mașina, îl va încărca, îl va duce la locul unde trebuie și este un lucru foarte bun. Ai pus în tomberon și a venit mașina și ți l-a luat și l-a dus și nu te duci tu să-l duci undeva.”
Pentru asigurarea acestui serviciu, în localitate va activa o gospodărie comunală, înregistrată la Agenția Servicii Publice.
Dmitri Mosoreti, primarul c.Risipeni, Fălești: „Bineînțeles avem de trecut iarăși peste o perioadă deloc simplă, este vorba despre lucrul cu cetățenii, comunicarea permanentă cu dânșii, ca să înțeleagă că acest serviciu este numai și numai pentru cetățeni și scopul de bază este să avem un mediu curat și servicii de calitate pentru cetățenii noștri.”
VEACESLAV TAMBUR, vicepreședintele raionului Fălești: „Vreau să mulțumesc consilierilor raionali care au votat această decizie de a aloca 300 de mii de lei Primăriei Risipeni pentru contribuția la acest proiect. Putem să extindem această practică în tot raionul, însă această practică poate să o extindă însuși Primăria Risipeni. Poate să cuprindă mai multe primării în acest serviciu, depinde de dorința primarilor din alte comune.”
Grație acestui proiect, în 9 localități din raionul Fălești, și anume satul Izvoare, Comuna Taxobeni, Horești și Risipeni deșeurile vor fi colectate selectiv. Proiectului Ma IMPLIC a susținut financiar această inițiativă cu 2 milioane 200 mii lei, iar Consiliului Raional Fălești a acordat primăriei Risipeni 300 mii lei.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.