Un tânăr de 27 de ani a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile pentru că a racolat doi minori să livreze marijuana și hașiș în Bălți, Cahul și Chișinău.
Schema grupului infracțional funcționa în baza comenzilor primite de la clienți, prin internet. Pentru ca să nu fie tras la răspundere, liderul grupării își îngropase telefonul într-o fâșie forestieră, de unde îl dezgropa de fiecare dată când vorbea cu clienții.
În urma perchezițiilor au fost ridicate cartele telefonice, bancare, plicuri autosigilante pentru droguri, precum și droguri de tip marijuana și hașiș. În schimbul livrării substanțelor, bărbatul îi remunera pe minori cu câte 5 dolari americani pentru fiecare ascunziș.
Cei doi complici minori au fost reținuți în flagrant, în timp ce plasau drogurile în ascunzișuri, pentru clienți, într-o fâșie forestieră din sectorul Buiucani al capitalei. Investigațiile penale continuă.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

