fbpx
19.8 C
Бэлць
vineri, mai 17, 2024

/VIDEO/ „Luceafărul” limbii române, cinstit la Glodeni: „Eminescu este tot ce ne reprezintă ca națiune”

Citește și:

Zeci de persoane s-au adunat astăzi la bustul lui Mihai Eminescu din orașul Glodeni pentru a aduce un omagiu marelui poet. Astăzi se fac 172 de ani de la nașterea „Luceafărului” limbii române, care prin opera sa a reușit să cultive în sufletul a zeci de generații dragostea de neam și țară, de limba română și valorile naționale.

Administrația publică locală și raională au depus flori și la bustul lui Grigore Vieru cu prilejul Zilei comemorării poetului.

ION URSACHI, Șef secție cultură r. Glodeni: „Azi este o sărbătoare în sufletul fiecăruia, nu contează copil, adult, matur, pentru că cei care îi citesc poeziile lui Eminescu se regăsește și asta e ceva deosebit, ceva frumos”. 

STELA ONUȚU, primar al orașului Glodeni: „Personalitatea lui Eminescu este probabil tot ce ne reprezintă ca națiune, ce ne reprezintă ca trecut, prezent și viitor, atâta timp când în lucrările sale sunt descrise momentele vitale a fiecărui om, ce ține de educație, dragoste”.

Eminescu este unul dintre cei mai mari promotori ai culturii românești în toată lumea, spun cei prezenți la eveniment.

ION RUSU, vicepreședinte al r.Glodeni:„De mic copil am știut, Eminescu este stâlpul culturii românești și de asta consider că în fiecare an noi trebuie să venim la bust și să ne aducem aminte de viața și tot ce a făcut el pentru cultură”.

OLEG BOTNARU, ȘEF ADJUNCT AL ot Cancelaria de stat: „Nu în zadar sărbătorim împreună și ziua culturii și ziua de naștere a lui Eminescu. E un simbol care a unit tot ce e cultură, tot ce e tradiție și român pentru noi și respectiv Mihai Eminescu este egal cu cultura și civilizația noastră românească”.

După depunerea de flori, direcția de cultură a raionului au organizat o activitate cultural artistică dedicată Zilei Naționale a Culturii. Oamenii prezenți la eveniment, spun că personalitatea lui Eminescu este una dintre cele mai remarcabile din toate timpurile.

„Pentru mine Eminescu e geniul culturii, e o persoană care mi-a marcat și viața, pentru că îi recitesc deseori operele. Îmi place forare multe ca om, ca scriitor, ca autor”.

„De mic copil am știut, Eminescu este stâlpul culturii românești și de asta consider că în fiecare an noi trebuie să venim la bust și să ne aducem aminte de viața și tot ce a făcut el pentru cultură”.

Tinerii spun că se regăsesc în operele poetului, chiar daca au fost scrise cu mai mult de un secol în urmă.

„Opera mea preferată este Călin file din poveste. -De ce? – Este o temă profundă, interesantă și e tema adolescenței, de aia și o prefer”.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoșani, România și este considerat cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Muzică, dans și chiar împușcături. Cum a fost sărbătorită Ziua Ușilor Deschise la USARB

La Universitatea din Bălți s-a organizat Ziua Ușilor Deschise. https://youtu.be/FlwlFFUWYBQ NATALIA GAȘIȚOI, rector USARB: „Ziua Ușilor Deschise o zi în care...

Mai mulţi copii palestinieni răniţi în Gaza vor fi trataţi în România

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni...
  sursa: cursbnm.md