fbpx
23.7 C
Бэлць
vineri, mai 3, 2024

/VIDEO/ Mai puțin de o lună până la Sărbătorile de Paști. Cât costă carnea de miel în acest an

Citește și:

Până la Paște a rămas mai puțin de o lună, iar acest lucru înseamnă că mieii sunt numai buni de vânzare. Ciobanii spun că deja au vândut zeci de capete, atât comercianților din piețe, cât și celor care vin direct la stână. Chiar dacă anul acesta prețul pentru un kg de carne a crescut cu aproape 30 la sută, sunt oameni care nu vor renunța la mielul copt pe masa de sărbătoare.

Alexandru Grosu din satul Pietrosu, raionul Fălești are peste 200 de oi, pe care le îngrijește împreună cu fratele și tatăl său. Bărbatul spune că deși cheltuielile s-au mărit în acest an comparativ cu anul trecut, nu s-a grăbit să crească mult prețurile.

„Omul când vine să cumpere un kilogram de brânză, ori un miel zice că e scump. „Ce oaia crește pe motorină”, dar vedeți că depindem de prețul la motorină, că dacă nu ar fi motorina nu putem să facem acele lucrări pe câmp ca să întreținem animalele, aceleași boabe, lucernă, e un lanț întreg. După prețurile care sunt acum peste tot nu aș zice că s-a scumpit.”

În acest an bărbatul are peste 150 de miei, jumătate spune că i-a vândut deja.

Sunt cereri că noi ne orientăm oleacă cu internetul, cu Facebook-ul, că dacă nu-ți știi a realiza producția, înseamnă că degeaba muncești.

În Piața Centrală din Bălți, oamenii s-au împărțit cu părerile. În timp ce unii spun că prețul este foarte mare și că vor renunța anul acesta la acest deliciu, alții spun că, în pofida prețului, vor cumpăra.

„Este foarte scump, prețurile sunt mari, iar salariile mici. Nu ne putem permite, dar vrem să luăm o bucățică la Paște, pentru sărbători. Preparăm mielul în fiecare an. Iubim această carne, dar este foarte scumpă. Am întrebat de azi, să știm care sunt prețurile.”

„Eu am vrut să cumpăr, dar cu așa prețuri nu îmi pot permite. Cu 600 de lei îți cumperi vreo 5 kg de carne simplă și faci sărbătoarea.”

Comercianții din Piața Centrală spun că printre rândurile cu carne de miel, bate vântul. Oamenii vin, întrebă cât costă și pleacă.

„Cam greu, fiind că prețul este mare. Lumea nu are bani. Prețurile au crescut la tot. Față de anul trecut, undeva cu 20-30 de lei. Este de 100 de lei kg și de 120.

În acest an, Paștele va fi sărbătorit pe 24 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

ANSA a retras un lot de banane din comerț. În fructe s-au depistat resturi de pesticide

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a retras un lot de banane din comercializare pentru depășirea rezidurilor de pesticide...

Ziua Europei 2024: „Libertate, pace, prosperitate – Europa ești tu!”

Ziua Europei este un prilej de a celebra pacea și unitatea în întreaga Europă. Delegația Uniunii Europene în Republica...
  sursa: cursbnm.md