/VIDEO/ Miercurea Mare, zi de curățenie. Tradiții păstrate cu grijă la Bălășești

Citește și:

În gospodăriile din satul Bălășești, pregătirile pentru Paște sunt în toi. Odată cu venirea primăverii și apropierea Învierii, oamenii respectă cu sfințenie una dintre cele mai importante tradiții: curățenia din Miercurea Mare. Localnicii spun că această zi este dedicată ordinii și împrospătării casei și curții, pentru ca sărbătoarea să fie întâmpinată așa cum se cuvine — cu lumină, curățenie și liniște sufletească.

„De ce înainte de Paște? Totul învie, totul este verde, totul dă viață, și  iarbă și un copac înmugurește, și o floare înflorește, totul este verde și frumos.”

Tatiana Siminică spune că munca începe dis-de-dimineață. Se spală geamuri, uși, pereți, se aerisesc covoarele și se curăță fiecare colț al casei.

- Advertisement -

TATIANA SIMINICĂ, locuitoarea comunei Bălășești: „În miercurea Mare ne străduim ca să facem ordine peste tot, curățenie, scoatem afară, împrospătăm aerul, schimbăm chiar și pernele, cuverturile, totul la vânt ca să arate casa cât de cât a sărbătoare, ca totul să fie curat și proaspăt, îngrijit. În grădină prășim, văruim, pe sub gard și chiar și vecinii fac curat și ei se străduie ca să fie curat, copacii, iarba care este în grădină, pe toată o tăiem ca să dea din nou muguri, să înverzească, ca să arate bine.”

Pe lângă curățenie, oamenii păstrează cu grijă și lucrurile moștenite, încărcate de amintiri.

„Covorul acesta este de la mama, îl păstrăm, ca să-l avem ca amintire, pentru că pe jos nu prea îl mai punem, dar așa la un eveniment, ne place că este de la dânsa.”

Mai presus de toate, însă, Paștele rămâne o sărbătoare a familiei. Cei plecați peste hotare revin acasă, pentru a fi împreună la masa de sărbătoare.

TATIANA SIMINICĂ, locuitoarea comunei Bălășești: „Sărbătoarea de Paști este una deosebită pe care o așteptăm cu nerăbdare, ne străduim pe parcursul postului ca să ținem tot postul, adică 40 de zile ca să ajungem la sărbătoarea de Paști să mâncăm o bucățică sfințită, parcă îmi pare că este mai bun, mai dulce, plăcut sufletului. Să ne adunăm cu toții acasă, copiii, soțul care sunt plecați în străinătate, deja soțul este venit de câteva zile, așteptăm băieții să vină zilele acestea, sunt la muncă în Germania, pentru că este frumoasă sărbătoarea de Paști când ne adunăm împreună la masă cu copiii, deja sperăm să avem și nepoți în continuare.”

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificație aparte, încărcată de tradiții, credință și pregătire sufletească pentru Înviere, de la curățenia casei și a sufletului, la post, rugăciune și pregătirea bucatelor pentru marea sărbătoare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Pescuitul în Republica Moldova – între hobby, lege și braconaj

Pescuitul pare, la prima vedere, o activitate simplă: iei undița, mergi la râu și prinzi pește. În realitate, în...

Doi bărbați, reținuți la Rezina după ce au încercat să ridice 320.000 de lei obținuți prin escrocherie

Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Rezina după ce au încercat să ridice suma de 320.000 de...
  sursa: cursbnm.md