10°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Moldovean, cercetat penal pentru organizare a migrației ilegale a ucrainenilor și pentru corupere activă

A încercat să ofere mită unui polițist de frontieră pentru a-și recupera mașina, ridicată într-un caz de organizare a migrației ilegale, iar în rezultat s-a ales cu un al doilea dosar penal, deschis pentru corupere activă. Este vorba despre un conațional, depistat la frontieră în timp ce îi ajuta pe doi bărbați ucraineni să ajungă ilegal în Republica Moldova.

Din cercetările preliminare, conform unei informații operative precum că un locuitor al raionului Ceadîr Lunga organizează trecerea ilegală a frontierei de stat pentru cetățenii Ucrainei, contra mijloacelor bănești, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Perjei au demarat acțiuni ample pe linia de control și supraveghere a segmentului de competență. Ca urmare au fost depistate în flagrant patru persoane, doi cetățeni ucraineni și doi cetățeni moldoveni, ultimii au reușit să fugă de la fața locului, abandonând și mijlocul de transport. În declarații, bărbații ucraineni au recunoscut că ilegal au intrat în R. Moldova și că ar fi plătit suma de 3500 dolari moldovenilor pentru a le facilita trecerea frontiera de stat.

La scurt timp, suspecții au fost identificați, unul dintre ei fiind și persoana pe care exista informații operative. În cadrul procedurilor de documentare a cazului, anume acest moldovean a propus și a transmis angajatului Poliției de Frontieră, cu funcție de conducere, o sumă de 700 dolari, pentru a-și restitui mașina. Încercarea de oferire a mitei a fost denunțată la CNA.

În fapt, au fost pornite două cauze penale: organizarea migrației ilegale, diferite materialele acumulate la PCCOCS oficiul Sud, corupere activă – CNA oficiul Sud.

Poliția de Frontieră asigură că va întreprinde și în continuare un spectru larg de măsuri specifice privind combaterea migrației ilegale, dar și promovarea angajaților care denunță orice ilegalitate.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Cer senin Simte ca 7°C
Umiditate 85%
Vânt 14 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
15°C
76%
Mie
15°C
94%
Joi
13°C
20%
Vin
20°C
0%
Sâm
18°C
0%