/VIDEO/ „Nu am nimic în grădină.” Ploile torențiale au provocat inundații și pagube în satul Tabani din raionul Briceni

Citește și:

Mai multe gospodării din satul Tabani, raionul Briceni, au fost afectate de ploile torențiale din ultimele 24 de ore. Grădini distruse, beciuri inundate și drumuri deteriorate sunt doar câteva dintre consecințele cantităților mari de precipitații căzute în localitate. Cu lacrimi în ochi, Valentina Rementov spune că ploile abundente i-au inundat grădina și i-au compromis culturile.

VALENTINA REMENTOV, locuitoarea satului Tabani: „Oleacă de porumb avem, mi-am pus 5 rândișoare de cartofi ca să am ce mânca, ceapă, castraveți, iaca asta, această grădinuță, patru ari de grădină am, pentru mine una singură, îmi ajunge, dar nici aceasta nu pot păstra, nu pot, pentru că vine apa și ne îneacă aici. – Cât de mare era apa? Aproape până la genunchi, nu știu ce să facem și unde să ne ducem.”

Oamenii spun că au încercat să limiteze efectele viiturii, însă volumul mare de apă a făcut imposibilă protejarea gospodăriilor.

- Advertisement -

„Situația este așa ca peste tot, fiind-că noi nu ne punem cu puterea Domnului, dar suntem toți uniți, cumva ca să ieșim din această situație, deoarece acum nu poate nimeni opri aceasta. Ne-a inundat grădinile, în ogradă, beciurile și suntem nevoiți ca să ieșim și să facem puțin loc la această apă.”

„Am avut, dar acolo pe deal nu-i nimic, totul este în nămol, răsadul nu putem face nimic cu el, totul este mâlit. – Ce o să faceți mai departe? O să vedem cu o să de-a voie Domnul, nu știm ce o să fie mai departe.”

„A stricat, a mers, a făcut canal prin grădină, a mâlit, a dus pământul, nu vedeți singuri ce nevoie este aici, aseară apa era toată șoseaua. O făcut stricăciuni prin grădini, fântâna este plină cu apă, s-a umplut, nici nu știu ce să facem deja.”

Localnicii spun că, deși au încercat să oprească viitura cu diguri improvizate, apa venită de pe versanți le-a inundat curțile, beciurile și adăposturile pentru animale.

„A ploua tare, ploaia a fost mare, am făcut diguri aici, s-a făcut, dar nu am putut face nimic, pentru că apa a rupt din nou, apa a venit din deal, din părțile acelea și toată a venit aici, s-a oprit aici la noi. Am strâns puii, rațele, la câini am dat drumul să se înecau, am strâns totul de pe afară, păsările le-am dat la dos, dar aceasta este puterea Domnului și ni nu putem face nimic. Și la fecior și la mine beciul este plin, iaca uitați-vă și în ogradă ce este, toată piatra, mâl, totul, nu avem ce face.”

Potrivit autorităților locale, în ultimele 24 de ore în localitate au căzut peste 90 de litri de precipitații pe metru pătrat.

VASILE SÎTARI, primarul satului Tabani, raionul Briceni: „În ultimele 24 de ore, avem ploaie foarte mare, deci undeva în jur de 90 de litri per metru pătrat, dacă nu și mai mult, deci majoritatea străzilor din localitate sunt deja deteriorate, avem de lucru foarte mult înainte, ne stăruim, cu forțele proprii și cu drumarii, ce putem să facem la moment, este să scoatem impactul dat, să protejăm cât mai mult populația, ca să nu nimerească apa în locuințe și în general să nu avem inundații foarte mari.”

Potrivit meteorologilor, Codul Galben de ploi puternice este valabil până astăzi la ora 21:00.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Secția de chirurgie urgentă a Institutului Mamei și Copilului, complet renovată. Peste 1.400 de copii vor beneficia anual de condiții moderne de tratament

Secția de chirurgie urgentă din cadrul Centrului Național Științifico-Practic de Chirurgie Pediatrică „Natalia Gheorghiu” al Institutului Mamei și Copilului...

Militarii Armatei Naționale au participat la exercițiul internațional „Sea Breeze 2026” din România

Un contingent de militari ai Armatei Naționale a participat la exercițiul multinațional „Sea Breeze 2026”, desfășurat în perioada 3–17...
  sursa: cursbnm.md