fbpx
22.9 C
Бэлць
sâmbătă, octombrie 5, 2024

/VIDEO/ O mamă din Ustia caută dreptate pentru copilul ei de 9 ani. Elevul ar fi fost agresat de către dirigintă

Citește și:

O profesoară de clasele primare care activează, de două luni, în gimnaziul din satul Ustia, raionul Glodeni este acuzată că ar fi bătut și agresat verbal mai mulți elevi. Procuratura raionului a inițiat un dosar și a dispus mai multe expertize.

Printre copii abuzați de dascăl este și fiul de 9 ani al Editei Josan. Femeia povestește că într-o zi copilul ei a venit acasă cu mai multe vânătăi pe corp. Întrebat ce a pățit a spus că profesoara l-a lovit cu capul de bancă.

„Îl întreb, Gabriel, ce s-a întâmplat? Și el de parcă așa și trebuia să fie, mi-a spus: mama, m-a lovit profesoara. Am zis: cum te-a pălit profesoara? Eu nu am fost atent la ce pagină să deschid acolo și ea s-a apropiat de mine, dar nu am înțeles de ce m-a pălit, că eu am pus mânuțele la urechi și nu am înțeles, dar m-a pălit așa de tare că eu m-am pălit cu fruntea de bancă. Când mi-a spus că a pus mânuțele, eu am înțeles că așa cazuri au mai fost, însă eu nu cunosc de ele și am înțeles că situația este destul de gravă.”

După ce copilul s-a plâns acasă și mama sa a înainta pretenții profesoarei, supărată acesta nu a făcut decât să certe elevul de față cu colegii, fapt confirmat printr-o înregistrare audio. 

„Nesimțitu-le ce ești, chiar așa nesimțire nu am văzut, iată nu știe ce să scrie, dar când se duce undeva, spune cuvânt în cuvânt, l-au învățat pe de rost, l-a învățat cineva ce trebuie să spună. Și a spus pe de rost, ca papagalul a repetat, ca să facă rău. Habar nu are că a făcut o lume întreagă să umble pe drumuri: Bălți – Glodeni – Ustia. Nesimțiți, iată cum se numește așa lume.”

EDITA JOSAN, locuitoarea satului Ustia: „Profesoara în cauză a hotărât că ea are alte metode de educare, și-a permis într-o zi să-l lovească, să-l lovească foarte tare, ca copilul meu să vină acasă cu un cucui. Au fost și alte întâmplări  în aceste 13 zile, însă copilul meu cumva, dacă ea este o profesoară nouă, el este atât de empatic, foarte repede iartă, el credea cumva că asta e ceva normal. L-a tras de urechi, i-a rupt stiloul, l-a mai ghiontit cu pumnii în spate, ceea ce au confirmat pe urmă și alți copii.”

Potrivit Editei Josan mai mulți copii printre care și fiul său au fost expuși expertizei psihologice.

„Noi deja am fost audiați de psihologi și ei au confirmat că copilul nu minte, copilul spune ceea ce el a trăit, nu poate copilul să mintă în așa amănunte, el a fost întrebat în diferite moduri și copilul a spus una și aceeași și alți copii, care au reușit să-i audieze la fel au confirmat faptul și au înțeles că problema este.”

Am încercat să vorbim și cu alte mame a căror copii sunt vizați în dosarul inițiat de Procuratura raionului Glodeni, însă, au refuzat să vorbească cu jurnaliștii la acest subiect.

Directorul școlii, Viorica Ursachi spune că profesoara va continua să activeze în această clasă, chiar dacă este vizată într-un dosar inițiat de procurori.

VIOROCA URSACHI, Managerul IP Gimnaziul Ustia: „Vă răspund în calitate de manager al instituției publice Gimnaziul Ustia, n-am niciun drept să o lipsesc de dreptul de a activa în calitate de învățătoare a clasei a treia. De acesta caz se ocupă Procuratura Glodeni.”

Nu am reușit însă să discutăm cu această profesoară, accesul în instituție ne-a fost îngrădit.

Așa cum mulți părinți ai căror copii învață în gimnaziul din Ustia nu au dorit să vorbească despre cazurile de violență care au loc în instituție, am discutat cu oamenii din localitate. Iată  ce ne-au spus.

„N-are dreptul, are dreptul să-l mustre, să-l educe în felul lui, dar nu are dreptul sa-l bată.”

„Cum sunt copiii acum răi și ascultători, ei știu numai drepturile lor, dar obligațiunile lor nu le știu. Un profesor ar putea să vorbească un pic mai aspru cu copilul. Să-l învinețească nu, dar să-i spună așa, frumușel, învață, fii cuminte, fii liniștit.”

Am mers să aflăm mai multe detalii la procuratură raionului, procurorul care instrumenteze acest caz ne-a spus să ne adresăm serviciului de presă al Procuraturii Generale. Până la momentul publicării nu am primit un răspuns.

Am solicitat o reacție și de la Ministerul Educației. Deocamdată, însă, nici angajații ministerului nu s-au expus.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

4 COMENTARII

  1. Pentru astfel de intimplari trebue sa se ea masuri si cit mai curid sa nu sufere si alti copii.Noi trimitem copii sa ea cunustinte si educatii dar nu sa fie injositi, maltratati si sa umble cu lezeuni corporale.Rusine de asa profesoare de unde a luat diploma si un asa comportament fata de copii.Rusine sai fie.

  2. Un elev din Ustia, agresat de către dirigintă. Mama cere dreptate - Ultimele ştiri din Moldova

    […] Printre copii abuzați de dascăl este și fiul de 9 ani al Editei Josan. Femeia povestește că într-o zi copilul ei a venit acasă cu mai multe vânătăi pe corp. Întrebat ce a pățit a spus că profesoara l-a lovit cu capul de bancă, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvn.md. […]

  3. Eu va doresc sa gasiti dreptatea, poate sau mai schimbat vremurile si macar singura vei fi sustinuta de organele competente, 15 ani in urma feriorul meu adolescent a fost batut fiind nevinovat in clasa cu usile inchise in timpul orelor de fata cu toti elevii, am esit la toate instantiile pina la minister ,la procuratira si nici o dreptate,procuratura a ascuns dosarul cind o venit conrltrolul si au taraganit pina o exspirat termenul,nui dreptate si nici nu a fost in Moldova noastra,profesorii ar trebui in fiecare an sa treaca controlul la psihiatru.

  4. O profesoară care activează de 2 luni într-un gimnaziu din Glodeni, acuzată că ar fi agresat mai mulți elevi | Unica.md

    […] O profesoară de clasele primare care activează, de două luni, în gimnaziul din satul Ustia, raionul Glodeni este acuzată că ar fi bătut și agresat verbal mai mulți elevi. Procuratura raionului a inițiat un dosar și a dispus mai multe expertize, scrie tvn.md. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Condamnat penal pentru că a luat la pumni un angajat al Inspecției pentru Protecția Mediului

Procuratura raionului Fălești anunță despre pronunțarea la 01 octombrie 2024 a unei sentințe de condamnare a unui bărbat de...

Incendiu puternic într-o gospodărie din Bălți, provocat de butelii de gaz

Un incendiu puternic a izbucnit vineri, 4 octombrie, într-o gospodărie din orașul Bălți, a informat pentru TV Nord, Liliana...
  sursa: cursbnm.md