11°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/VIDEO/ „O să mănânc singurică păscuța…” Povestea unei bătrâne pentru care Paștele vine în liniște

În multe case, Paștele înseamnă familie, mese pline și glasuri vesele. Dar există și uși care rămân închise, iar în spatele lor, liniște. Pentru Eugenia Botnarenco din comuna Bălășești, raionul Sîngerei, sărbătoarea nu mai are de mult același gust. Se pregătește cât poate, încet, cu mișcări obosite. Nu mai are puterea de altădată, dar încearcă să păstreze tradiția, măcar pentru suflet.

EUGENIA BOTNARENCO, locuitoarea comunei Bălășești, raionul Sîngerei: „Mă pregătesc câte oleacă, dar nu prea pot eu, la vârsta mea, deja mai că nu-mi trebuie, dar ce să fac, asta este. Nepoți am în Germania, nu vin, nimeni, nu am pe nimeni care să vină. Rude, eu sunt din Orhei, toți de vârsta mea sunt plecați, nu sunt, am rămas doar eu singură.”

Durerea nu s-a stins odată cu anii. Din contră, revine de fiecare dată când își amintește.

EUGENIA BOTNARENCO, locuitoarea comunei Bălășești, raionul Sîngerei: „Este foarte dureros, de câte ori plâng și îmi aduc aminte, am avut frate, fratele a murit de 70 de ani. De multe ori îl plâng pe dânsul, foarte repede a plecat, venea toată vremea la mine, sora s-a dus mai demult, tot la 68 de ani, părinții mei tot la 70 de ani au plecat, dar eu i-am întrecut pe toți, 82 de ani împlinesc în octombrie pe data de 3, ce să fac, așa este dată viața.”

Amintirile sunt cele care îi țin companie. Răsfoiește fotografii vechi și își amintește de familie, de copii și de vremurile când casa era plină de viață.

„Acesta este băiatul mai mare și aici este cel mic, pentru că fata era decedată deja, aici este băiatul când învăța la Țaul de agronom.”

Femeia își face rugăciunea în liniște. Fără zgomot, fără musafiri. Doar ea și credința.

„Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de-a pururea, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.”

Povestea Eugeniei nu este una rară. Este povestea a mii de bătrâni din Republica Moldova pentru care sărbătorile nu mai înseamnă reuniuni, ci dor, tăcere și așteptare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 11°C
Umiditate 94%
Vânt 7 km/h SE
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
13°C
20%
Lun
14°C
0%
Mar
15°C
0%
Mie
12°C
0%
Joi
12°C
0%