/VIDEO/ OSC-urile din Florești: Modelul de succes pentru dezvoltarea durabilă a comunității

Citește și:

Cetățenii din șase localități al raionului Florești, au învățat ce înseamnă responsabilitate socială, bugetare participativă și bună guvernare, datorită proiectului Eu4Accountability. Cele patru asociații obștești beneficiare din raionul Florești, au stabilit parteneriate cu autoritățile publice locale, au mobilizat comunitățile, au creat grupuri de inițiativă,  au amenajat terenuri de joacă și de sport, spații de colectare a deșeurilor și o sală de ședințe ca la carte.

Proiectul care prevedea amenajarea unui teren de joacă modern și îngrădit cu copaci, în „mahala Portatura”, a fost realizat în urma unui sondaj local. Toți oamenii din comunitate s-au implicat în acest proces.

IGOR CURCA, coordonator de proiect AO Silent Generation: „În cadrul proiectului Eu4Accountability și a proiectului implementat de „Silent Generation” – Consolidarea capacităților interne ale grupurilor de inițiativă locală, noi am identificat probleme cu valoare mai mică și în felul acesta, în comuna Izvoare, raionul Florești am soluționat problema cu pavajul în curtea Casei de Cultură.”

- Advertisement -

Cel mai greu a fost de a organiza locuitorii ca să îi aducem să ne ajute, să facem lucrările care trebuiau făcute din partea comunității, din partea noastră. Au fost sâmbetele și duminicile când s-a lucrat, s-au mobilizat și au fost, deodată unul, doi, pe urmă au fost și 20 de oameni.”

„Asta este pentru sat, pentru copii și am decis că trebuie să facem, cine o să facă altcineva? Noi trebuie să facem.”

„Vrem să facem ca infrastructura satului mai frumoasă, fiindcă mahalaua ceea e mai îndepărtată, ăștia sunt mai departe de centru, au și ei copii și să se ducă în Centru nu e așa de convenabil. Chiar și bătrânii vin aici seara la o vorbă, la un sfat cu copiii, cu cărucioarele, e bine să fie așa ceva.”

Contribuția de 35 la sută din valoarea proiectului a oferit primăria.

ALIONA COJOCARU, ex-primară al Comunei Gura Căinarului: „E o importanță foarte mare, într-adevăr, când sunt implicați toți, nu numai să fie la dorința primarului sau a consiliului, principalul este ceea ce vor oamenii. Pentru asta administrația publică locală este, activează pentru a îndeplini toate cele ce sunt necesare.”

Oamenii din localitate își propun să continuie implicarea socială, iar în următoarea perioadă vor căuta resurse pentru a amenaja și teatrul de vară din centrul satului.

Și-au propus să promoveze bugetarea participativă în comuna Gura Camencii, din raionul Florești, prin intermediul proiectului Eu4Accountability. Vorbim despre mai mulți tineri din localitate care au fost instruiți, iar ulterior au deschis un laborator al democrației. -Bugetul proiectului este de 8500 de euro.

SILVIA PALAMARCIUC, coordonator de proiect, bibliotecară Biblioteca Publică Gura Camencii, Florești: „Noi împreună cu coaliția formată am făcut un regulament, am semnat un memorandum cu domnul primar și urmează la ședința Consiliului Local să-l prezentăm și Consiliul Local să-l aprobe. După această cred că o să începem să colaborăm cu Administrația Publică Locală și sper că vom avea și noi în localitatea noastră un astfel de program ca Bugetarea Participativă“.

Totodată, laboratorul democrației din incinta bibliotecii, a fost dotat cu echipament care facilitează activitatea civică. Funcționarii locali speră că în urma proiectului implementat, cetățenii vor deveni mai implicați în procesul decizional.

MARIANA REVENCO, secretara Consiliul Local Gura Camencii, Florești: „Ca să vă spun sincer, până în prezent, ce ține de locatarii satelor noastre, avem 3 localități în comună, nu participă în cadrul ședințelor și oarecum sunt mai departe de toate activitățile care se desfășoară în localitate. Dar în cazul în care a fi această colaborare, am putea și din tineri, și din persoane în etate, din persoane care au și alte probleme, să participe, să cunoască ce semnifică acea ședință și să se implice respectiv.”

Un alt proiect implementat în raion, a fost cel al membrilor Centrului Regional pentru Inițiative Sociale și Dezvoltare Durabilă. Autorii proiectului au identificat în urma unui chestionar că locuitorii orașului Florești și-ar dori să posede mecanisme pe care să le aplice în procesul de luare a deciziilor, la nivel local.

DUMITRU STOICA, administrator al Centrului Regional pentru Inițiative Sociale și Dezvoltare Durabilă: „Prin acest proiect am avut drept obiectiv consolidarea capacității cetățenilor, i-am abilitat în domeniul democrației participative, instrumentelor de rezolvare a problemelor locale, cum ar fi: chestionare, petiții. Și i-am abilitat în domeniul bugetării participative. Au fost abilitate 30 de persoane, abilitate în domeniul drepturilor omului, implicării în procesul decizional, și aceste persoane sunt la baza coaliției locale pentru participare bugetară și se vor implica inclusiv de-a lungul următorilor ani.”

Bugetul total al proiectului a fost de 620 de mii de lei, iar din aceștia 200 de mii de lei au fost oferiți de către Primăria orașului Florești. În rezultat au fost implementate șase proiecte la nivel local, vorbim despre amenajarea a două terenuri de joacă pentru copii, au fost pavate căile de acces în fața a trei blocuri de locuit, instalată o stație de colectare a deșeurilor și un foișor, în parcul central al orașului.

ALA STÎRCU, directoarea Centrului de Creație pentru Copii or. Florești: „Am zis să combinăm două lucruri: o problemă a comunității întregi, a orașului legată de odihnă, și a doua, activitățile noastre educaționale, care pot fi făcute și afară în natură. Și iată copiii ies aici și au anumite activități când timpul le permite. Am aplicat, am trecut, am câștigat și iată am făcut acest foișor. Vreau să menționez că până și furnizorul de materiale de construcție, cel care ne-a executat foișorul, a venit și el cu o contribuție.”

IULIANA CLIPCA, directoarea Centrului Poștal Florești: „Această zonă era cu foarte multe gropi, era în stare avariată, ceea ce era un impediment pentru deplasarea cetățenilor. Am semnalat această problemă cu un grup de oameni care împreună am depus toate actele necesare la acest program și s-a soldat cu succes. Centrul de Poștă Florești a contribuit cu achitarea manoperei, iar prin programul bugetarea participativă am achiziționat materialele și s-a pavat patruzeci și ceva de metri pătrați.”

OXANA SARMANIUC, membrul grupului de inițiativă: „Noi am organizat pentru copiii noștri acest foișor, chiar era nevoie de el, pentru distracția lor, pentru jocuri care sunt necesare, pentru distracția comună a tuturor copiilor  din bloc. Am fost selectați, au participat 10 proiecte din oraș și am avut marele noroc ca noi să fim selectați pentru acest proiect. Locatarii, am contribuit cu 5 procente din acest proiect, dar la noi sunt foarte activi și foarte uniți toți locatarii și nu au fost probleme.”

Pentru a asigura durabilitatea proiectului, autoritățile publice locale au preconizat un buget de 300 de mii de lei pentru următorul an, iar prin procesul de bugetare participativă, cetățenii vor continua să rezolve problemele semnalate.

IURIE GANGAN, primarul orașului Florești:„Vreau să menționez faptul că bugetarea participativă a adus un șir de beneficii pentru societatea noastră și au conștientizat și implicat cetățenii în procesul bugetar, cetățenii au început a cunoaște din ce se formează bugetul primăriei, care sunt cheltuielile, unde se duc. Ceea ce face o transparență mai mare a lucrului în Primărie.”

Suma granturilor oferite societății civile din raionul Florești în cadrul proiectului Eu4Accountability a fost de 62 600 de euro.

Proiectul „EU4Accountability”- Societatea civilă împuternicită pentru o mai mare responsabilitate socială în Moldova, se desfășoară în perioada 2022-2024, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de European Association for Local Democracy, European Partnership for Democracy și People in Need Moldova.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Noi imagini de la accidentul de lângă Sîngerei. TIR-ul răsturnat este evacuat

Au apărut noi imagini de la accidentul produs ieri în apropierea orașului Sîngerei, unde un TIR a derapat de...

Lotul național a stabilit cinci recorduri naționale la Campionatul Mondial de apnee indoor

Lotul național al Republicii Moldova a revenit de la Campionatul Mondial de apnee indoor, desfășurat la Novi Sad, Serbia,...
  sursa: cursbnm.md