/VIDEO/ Pădurile în pericol din cauza tăierilor ilicite. Cum sunt protejate și de ce contează pentru viitor

Citește și:

Pădurile din țară rămân vulnerabile în fața tăierilor ilegale, un fenomen care afectează direct echilibrul ecologic și viitorul generațiilor următoare. Specialiștii din domeniul silvic spun că lupta pentru protejarea fondului forestier este una continuă și necesită implicarea tuturor. Fiecare tăiere ilegală depistată este documentată cu minuțiozitate.

VITALIE FRUNZĂ, inginer-silvic șef, Silvicultura Bălți: „Efectuăm măsurările cu diametru de jos al cioatei, iaca așa cioata are 40, iar dacă lungimea este neuniformă se mai face așa o măsurare, are 44, se ia media, 40, 44 – 42, după aceasta se marchează ca tăiere ilicită cu ciocanul de marcaj, așa, este pusă la evidență, după aia, cu toate materialele, cu tabela de cubaj se va calcula ce volum de masă lemnoasă a fost, Fondul Forestier și prejudiciu, se face actul de constate și se transmite Inspecții Ecologice în teritoriu.”

Vitalie Frunză, inginer-silvic șef la Întreprinderea pentru Silvicultură Bălți spune că angajații desfășoară constant acțiuni de prevenire și monitorizare în teren.

- Advertisement -

VITALIE FRUNZĂ, inginer-silvic șef, Silvicultura Bălți: „în pădurile unde cel mai des se petrec tăierile ilicite, noi le monitorizăm mai des. Tăierile ilicite nu afectează doar mediul, populația, se taie niște arbori valoroși, au fost cazuri în ai mei 30 de ai la întreprindere unde se taie și după se face business, vând acel lemn la preț mai scăzut.”

Oamenii din nordul țării recunosc că tăierile ilegale sunt alimentate atât de sărăcie, cât și de interese economice ilegale

„Dacă oamenii nu au cu ce face focul și el e nevoit să meargă să taie arbori ca să-și încălzească copiii și familia, cum altfel?”

„De sărăcie, tot e scump, salariu mic. Oamenii nu mai au cu ce să se încălzească, de nevoie se duc la pădure și taie lemne. Cu asta nu-s de acord. Asta, să faci bani, nu-s de acord; la bunici, la un moșneag care n-are cu ce face focul, sunt de acord să se ducă la pădure, dar așa, să tai și să vinzi, nu-s de acord.”

„De atâta, fiindcă e greu de trăit și dacă nu o să ne ducem noi să tăiem, adică noi ne ducem să tăiem, noi ne ducem cu legitim, cu voia pădurarului ne ducem, facem curățenie, facem pe urmă să strângem creanga, așezăm, curățim din urmă, plătim.”

Pentru a descuraja astfel de practici, noul Cod Silvic, adoptat în 2024, prevede sancțiuni mult mai dure. Astfel, dacă până acum, pentru tăierea a cinci arbori cu diametrul de 26 cm în păduri cu regim special de protecție, amenda era de 477 lei, în baza noului regulament, pentru aceeași faptă se va calcula un prejudiciu de 4775 lei. În acest an, pe teritoriului municipiului Bălți cât și în satele Sadovoe și Elizaveta au fost întocmite 21 de procese verbale cu privire la contravenții care prevăd tăieri ilicită.

ANDREI SLIUSARI, Inspector principal IPM: „Au fost sancționați sumele de amendă, spre achitare au fost de 100.000 de mii de lei și prejudiciile înaintate au fost de 43 de mii de lei.”

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), în anul 2024 rezultatele controlului de stat privind protecția mediului la compartimentul „Floră” au constituit amenzi aplicate în valoare de peste patru milioane de lei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Pescuitul în Republica Moldova – între hobby, lege și braconaj

Pescuitul pare, la prima vedere, o activitate simplă: iei undița, mergi la râu și prinzi pește. În realitate, în...

Doi bărbați, reținuți la Rezina după ce au încercat să ridice 320.000 de lei obținuți prin escrocherie

Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Rezina după ce au încercat să ridice suma de 320.000 de...
  sursa: cursbnm.md