13°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Pe banii europeni s-a reparat un drum din Ungheni și a fost modernizată primăria

Grație Uniunii Europene, oamenii din municipiul Ungheni vor putea beneficia de servicii de informare, dar și de perfectare a actelor îmbunătățite, atunci când vor merge la primărie. La parterul instituției publice a fost instalat un ghișeu, iar angajații au fost pregătiți să răspundă la toate întrebările cetățenilor și să-i ghideze.

Suntem trei angajați ai ghișeului unic de informare. Ghișeul este dotat cu mobilier comod, avem un sistem tehnic, modest, scanere, calculatoare. Suntem în așteptarea cetățenilor să vină să depună cereri și să îi primim cu mare plăcere.

Primarul municipiului Ungheni, Alexandru Ambros, susține că datorită acestui ghișeu, locuitorii nu vor mai fi nevoiți să bată la toate ușile primăriei.

ALEXANDRU AMBROS, primarul mun. Ungheni: „Ideea centrului este ca toate cele 17 servicii  care se prestează cetățenilor la primăria municipiului Ungheni, să fie localizate toate la parter, ca oamenii să aibă tot confortul de a primi aceste servicii, într-o singură locație. Aceste servicii vor fi prestate de operatorii care sunt informați, care au soft special.”

Tot cu suportul Uniunii Europene a fost reparată o porțiune de drum din oraș.

DORIN RECEAN, primministrul R.Moldova: „Cetățenii Republicii Moldova sunt europeni. Acum noi suntem în poarta vestului și de asta eu mă bucur foarte mult și-i mulțumesc Uniunii Europene și cetățenilor din Uniunea Europeană că susțin această aspirație a noastră de a deveni și noi cetățeni europeni și noi suntem, doar că trebuie să mai muncim.”

Ambasadorul UE la Chișinău, spune că datorită acestei reconstrucții, oamenii vor putea circula mai ușor.  

JANIS MAZEIKS, ambasadorul UE: „Eu de asemenea sper să văd pe această porțiune de drum și mai multe cărucioare cu copii și persoane în scaunul cu rotile, astfel încât să putem să ne asigurăm că acest drum devine un beneficiu și este mai prietenos și pentru familii, și pentru oamenii cu dizabilități, care astfel vor putea să participe mai activ în viața acestui oraș. Al doilea proiect care urmează să-l inaugurăm este vorba despre oficiul unic, care o să livreze servicii de calitate mai bună cetățenilor într-o manieră mai puțin consumatoare de timp.”

Până la sfârșitul anului 2023, Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova suport financiar în valoare 250 milioane de euro. În 2022, țara noastră a primit circa 671 milioane euro din surse externe și de la partenerii de dezvoltare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer senin Simte ca 12°C
Umiditate 80%
Vânt 14 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
12°C
0%
Mar
15°C
60%
Mie
15°C
83%
Joi
14°C
20%
Vin
19°C
0%