15°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Percheziții la Bălți, Strășeni și Chișinău într-un dosar de corupție. Au fost reținuți mai mulți angajați ai Agenției de Mediu

Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului Bălți, un inspector din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului Strășeni, un angajat al Agenției de Mediu din Chișinău, dar și un fondator al unei societăți din domeniul investigațiilor ecologice sunt cercetați în cadrul unei cauze penale de către Procuratura Anticorupție și CNA.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, factorii de decizie din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, au pus în aplicare o schema infracțională de percepere sistematică a mijloacelor financiare de la diverși agenți economici cu sume cuprinse între 5000 lei – 50.000 lei, în schimbul grăbirii eliberării actelor necesare în vederea eliberării autorizațiilor de mediu, dar și condiționarea perfectării proiectelor necesare de anumiți experți preferențiali, împărțind ulterior între ei veniturile obținute ilicit.

În dimineața zilei de 4 martie, oamenii legii au efectuat 13 percheziții în cadrul cărora au fost ridicați bani în valoare 1.300.000 de lei, precum și alte probe relevante. Suma de bani reprezentă o parte din mijloacele financiare care urmau să ajungă la funcționarii din cadrul Inspectoratelor pentru Protecția Mediului.

https://t.me/tvnord/11085

Procurorii anticorupție și ofițerii CNA finalizează perchezițiile în birourile funcționarilor publici.

Persoanele bănuite vor fi escoratate la CNA și Procuratura Anticorupție pentru audieri și efectuarea acțiunilor procesuale.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Cer senin Simte ca 15°C
Umiditate 74%
Vânt 5 km/h NE
Presiune 1024 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
25°C
0%
Lun
18°C
100%
Mar
15°C
0%
Mie
14°C
20%
Joi
16°C
0%