fbpx
12.6 C
Бэлць
duminică, mai 19, 2024

/VIDEO/ Persoanele care nu aud și nu vorbesc au nevoie de servicii mai calitative în domeniul public. Află povestea Tatianei Rusnac

Citește și:

Persoanele cu deficiențe de auz și vorbire se confruntă cu dificultăți în viața cotidiană, pentru că societatea nu este instruită și nici pregătită pentru a le asigura accesibilitatea la servicii publice și la informații de interes public. În primăriile sau centrele medicilor de familie din localitățile în care locuiesc persoane cu deficiență de auz nu există translatori ai limbajului mimico gestual, iar cei care nu aud și nici nu vorbesc trebuie să se descurce cum pot.

Tatiana Rusnac a pierdut auzul la vârsta de trei ani, după ce a căzut jos, ulterior a fost internată în spital și s-a dovedit că nu va mai putea auzi. Chiar și așa, Tatiana a mers la grădiniță la Tiraspol, după care a învățat la școală în orașul Cahul. De asemenea a învățat timp de doi ani a coase.

OLESEA RUSNAC, fiica Tatianei: „Este dificil pentru că sunt copii de clasa a noua, a opta, clasa a zecea, râdeau de mama mea, că ea mă lua de la grădiniță și ea se întâlnea cu o doamnă care tot prin limbajul acesta vorbește și sunt copii acre o imitau, o strâmbau.”

TATIANA RUSNAC: „Aici în sat toți știu că eu nu aud și se străduie să vorbească corect pe buze, ca mie să-mi fie mai clar. La magazinul la care sunt obișnuită să merg, eu înțeleg deja pe buze. La doctor la Telenești de asemenea este cunoscut, dar dacă ar fi altul eu nu l-aș fi înțeles. Dacă omul are o articulare foarte bună, eu înțeleg. Atunci când am careva probleme cu documentele eu sun la Chișinău unui translator, să mă consult cu careva întrebări.”

Tatiana spune că este foarte important ca persoanele cu deficiențe de auz și vorbire să se ajute reciproc. Femeia și-a ajutat prietena să primească pensia de invaliditate.

TATIANA RUSNAC: „Noi ne ajutăm reciproc, dacă cineva are careva probleme noi comunicăm și ne ajutăm atunci când este nevoie. Ea avea probleme cu actele, cu pensia de invaliditate. Ea nici nu știa că ea trebuie să aibă carte pensionară și eu i-am arătat cum ea trebuie să fie, sunt mereu gată să ajut celor care nu aud și nu vorbesc.”

Mariana se confruntă cu deficiențe de auz și vorbire după ce a trecut printr-o răceală gravă la vârsta de doar trei luni. Aceasta îi este recunoscătoare Tatianei, pentru că datorită ajutorului pe care l-a primit, femeia își poate gestiona banii personali, așa cum până acum pensia ei de invaliditate o ridica de la poștă, fără ca să-i spună, mama acesteia.

MARIANA COTROBAI, locuitoarea s. Ratuș: „Am avut noroc că Tania mi-a spus mie: Mariana tu ai pensie? Eu i-am spus că eu nu am pensie mea, doar a mamei, dar ea m-a întrebat cum așa. Eu nu am știut. Era demult, vreo 15 ani, când am făcut documentele, dar eu nu am știut că am pensie. Dar toată lumea în mahală îmi spunea că eu am pensie, dar eu nu știam, mama nu-mi spunea, ea primea și pensia mea. Dar ce mă rog, eu nu am nevoie? Trebuia pensia mea. Am primit pensia după mine, eu mă bucur, am fost la bancă să-mi fac card și gata mama nu o să poată să ia pensia mea.”

În Republica Moldova, 150 de mii de persoane  sunt cu dizabilități, dintre care aproximativ 5 000 suferă de dizabilități auditive.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Rusia a lovit din nou Ucraina cu atacuri masive cu drone. A fost vizat inclusiv Kievul

Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, citată de Agerpres. Deocamdată...

Peste 10.000 de alegători sunt așteptați astăzi la urnele de vot pentru alegeri locale noi

La urnele de vot sunt așteptați 10 766 de alegători. În cele 9 localități au fost deschise 13 secții de...
  sursa: cursbnm.md