„Servesc Republica Moldova! Mulțumesc pentru serviciu. Servesc Republica Moldova.”
Militarii în termen din cadrul Brigăzii 1 Infanterie Motorizată „Moldova” au fost trecuți în rezervă în cadrul unei ceremonii solemne. Pentru militari, anul petrecut în uniformă a fost nu doar despre obligație și maturitate, dar și despre patriotism. Iar pentru părinți și rude, acest moment a avut o deosebită încărcătură emoțională.
„Aici un an de zile nepotul meu și-a efectuat serviciul militar. Am mari emoții deoarece un an de zile, este mult, chiar dacă a trecut repede, am fost îngrijorată de faptul cum se va comporta aici, cu prietenii. L-a învățat multe armata, chiar odată mi-a zis bunica, am avut ocazia să reflectez asupra vieții și ce doresc să fac, armata i-a educat.”
„Mă bucur că a făcut armata și să facă cariera lui înainte. Mă gândesc că a învățat cel mai bun de ce are el nevoie. Va fi alt om, se va disciplina sigur.”
„A avut niște reguli care i-au prins foarte bine. Sper că a învățat ceva bun, deoarece are nevoie, știți cum copiii sunt în ziua de astăzi, dar cred că este un lucru bun, bine pentru el, a învățat ceva din ceea ce a fost aici.”
Comandantul Brigăzii le-a urat militarilor succese și spune că viața începe abia acum, iar armata a reprezentat pentru aceștia o etapă importantă.
VEACESLAV BALAN, comandantul Brigăzii 1 Infanterie Motorizată „Moldova”: „Vreau să vă mulțumesc pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o pe parcursul acestui an, noi ne-am executat operațiunile, ne-am executat sarcinile care au fost stabilite pentru a educa feciorii voștri, acești militari. Eu vă felicit cu acest prilej, vreau să vă doresc succes în continuare, viața abia începe și trebuie să înțelegeți că militarii și camarazii care au fost la conducerea voastră, v-au dorit doar binele, tot efortul care a fost făcut, a avut scopul de a vă educa, de a vă aduce la acest nivel.”
În total, peste 100 de militari au fost trecuți în rezervă.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.