Poleiul și ghețușul au transformat trotuarele din municipiul Bălți într-un adevărat pericol pentru pietoni. În ultimele două zile, zeci de oameni au alunecat și s-au ales cu traumatisme, unii chiar cu fracturi. Locuitorii spun că deplasarea prin oraș este extrem de dificilă, chiar și pe segmentele unde s-a intervenit cu material antiderapant.
„Of, este greu. Merg atent, mă duc după pâine la magazin, e greu, dar ce să facem.”
„De patru ori practic nu am căzut. Acolo în stradele, unde curăță mai puțin sau deloc. Aici mai împrăștie cât de cât, angajații de la Gospodăria Locativ Comunală. Mă stărui să merg ca o rață să nu îmi rup picioarele.”
„Ne stăruim să mergem atent, dar avem rude care au pățit-o, greu de mers până la grădiniță, până la policlinică este foarte greu.”
„O femeie astăzi lângă troleibuz a căzut. Eu văd că împrăștie, dar nu prea sens este, așa cum este ud. Două femei se certau, și lucrătorii i-au zis, noi punem material, dar nu se primește, este ud.”
Potrivit angajaților Spitalului Clinic Bălți, numărul adresărilor la Unitatea de Primiri Urgențe a crescut semnificativ.
ANDREEA GALICI, purtător de cuvânt IMSP Spitalul Clinic Bălți: „Ieri și astăzi până la ora 13:00 la Unitatea Primiri Urgențe s-au adresat 44 de persoane cu traumatisme survenite în urma condițiilor meteo nefavorabile. Mai exact la mediul traumatolog s-au adresat pacienți cu diverse leziuni și fracturi. Precizăm că unitatea activează în regim normal și tot personalul este implicat pentru a acorda asistența medicală necesară.”
Autoritățile municipale recunosc că intervențiile nu au avut mereu efectul scontat, din cauza ploilor și temperaturilor oscilante.
SVETLANA NOVICOVA , director ÎM„Amenajarea teritoriului şi spaţii verzi Bălţi”: „Nu a lucrat la noi în zonele pietonale sarea. Chiar dacă a fost împrăștiată. Acum peste tot unde noaptea a fost împrăștiată sarea punem sare amestecată cu nisip. Străzile care au fost prelucrate la început, la ora trei de noapte, deja la ora șapte dimineața erau spălate de ploaie.”
Conform prognozei meteorologice pentru data de 27 ianuarie 2026, pe întreg teritoriul țării se prevede formarea poleiului și a ghețușului pe drumuri, trotuare și alte suprafețe expuse, ca urmare a fluctuațiilor de temperatură și a precipitațiilor. În acest context, autoritățile atenționează asupra riscului sporit de accidente rutiere și traumatisme cauzate de alunecări.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

