/VIDEO/ Primăria Răuțel, obligată să plătească peste 5 milioane de lei din bugetul local, după ce a pierdut un proces din cauza unei vânzări ilegale de teren

Citește și:

Incompetența autorităților locale costă comunitatea milioane de lei. Primăria Răuțel, din raionul Fălești, va trebui să achite peste 5 milioane de lei unei companii și a unui locuitor al satului, după ce a vândut ilegal un teren care nu-i aparținea. Instanțele de judecată au decis că autoritatea locală trebuie să restituie atât suma achitată de cumpărător, cât și dobânzi și cheltuieli de judecată. Iar cum banii încasați au fost deja cheltuiți, administrația locală va trebui să-i scoată din bugetul satului.

În anul 2021, Primăria Răuțel a scos la licitație un teren de la periferia satului și l-a vândut companiei SRL Imexagro cu aproape 4 milioane de lei. Terenul însă aparținea, de fapt, unui localnic, Vasile Gorea, care nu avea actele cadastrale în regulă. Chiar și așa, administrația locală a ignorat situația și a mers mai departe cu vânzarea.

După ce compania a devenit proprietar oficial al terenului, conform datelor cadastrale din 28 iunie 2021, Vasile Gorea s-a adresat instanței, invocând dreptul de proprietate.

- Advertisement -

Pe 26 octombrie 2022, Judecătoria Bălți a anulat deciziile Consiliului Local și contractul de vânzare-cumpărare. A urmat o altă decizie, pe 1 aprilie 2024, în care instanța a obligat Primăria și Consiliul să achite, solidar, peste 4.855.000 de lei companiei Imexagro, plus cheltuieli de judecată.

Cum primăria nu a achitat suma, Curtea de Apel Bălți, pe 11 februarie 2025, a menținut dispozițiile instanței anterioare și a adăugat, alte două plăți: o dobândă de întârziere de 585.273 lei și un prejudiciu în sumă de 14.437 lei

Întrebat despre situație, primarul Tudor Istrati a răspuns relaxat:

TUDOR ISTRATI, primarul satului Răuțel, raionul Fălești: „Dacă li se anulează, înseamnă că o să întoarcem, nu întorc eu personal, că nu sunt ai mei bani.”

El a recunoscut că banii deja au fost cheltuiți:

TUDOR ISTRATI, primarul satului Răuțel, raionul Fălești: „Noi banii care au fost s-au folosit, ceva a mai rămas în soldul liber și a mers mai departe, noi atunci am cumpărat 2 mașini pentru salubrizare, am pornit serviciul de salubrizare, nu-i ceva care, mă rog, asta-i situația pe care o avem.”

Localnicii sunt nemulțumiți de situație și condamnă lipsa de responsabilitate a administrației.

„În sat foarte mult se putea de făcut, casa de cultură s-a început și nu s-a terminat. Se putea drumurile mai frumoase de făcut, uitați-vă ce drumuri avem, se putea canalizarea și apa de făcut, pentru că au început și așa și nu s-a terminat, multe se putea de făcut de acești bani în sat.”

„Multe, de toate, câte drumuri ne-au promis și nu a făcut drumuri deloc, pot să-ți spun un lucru, nici cel mai simplu nu a făcut, la planul nou au dat locuri de casă, băieții au vreo 10 ani de zile și ei măcar cu lumină să fie asigurați.”

Alții, mai indulgenți, speră că primăria „va găsi o cale să restituie banii încetișor”.

„La noi satul este bogat și la noi în sat este venit. Cred că încetișor va întoarce dacă este dator companiei, cred că o să întoarcă încetișor.”

Suma totală pe care Primăria Răuțel trebuie să o plătească, conform deciziilor instanței, este de 5.454.710 lei. Această datorie reprezintă aproximativ 38,4% din bugetul total al satului pentru anul 2025, aprobată în luna decembrie anul trecut care, este de puțin peste 14.200.000 de lei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Copilă dispărută din Cahul. Poliția cere ajutorul cetățenilor

O minoră de 12 ani, din satul Alexandru Ioan Cuza, Cahul, este căutată de poliție după ce a plecat...

/VIDEO/ Căsuța rurală „La Beciul din Stâncă”, refugiu rustic de la Naslavcea

🏡 Pensiunea „La Beciul din Stâncă” din Naslavcea oferă turiștilor o experiență autentică în stil tradițional moldovenesc. 🌿 Cele trei gospodării rustice sunt amplasate într-o zonă pitorească de pe malul Nistrului, cu vedere spre Insula „Inima Moldovei”. 🌍 Locul atrage anual vizitatori din Republica Moldova, dar și din SUA, Franța și Polonia. #TurismRural #Naslavcea #Ocnița
  sursa: cursbnm.md