15°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/VIDEO/ „Profesorii în contexte de criză”. Mai multe cadre didactice din Bălți au participat la un training despre arderea profesională

65 de cadre manageriale și didactice din liceele din municipiul Bălți au participat la training-uri specializate, axate pe dezvoltarea abilităților de predare activă și de calitate în situații de criză. Această inițiativă a avut ca scop principal dotarea profesioniștilor din învățământ cu instrumentele și strategiile necesare pentru a face față provocărilor neașteptate și pentru a asigura un proces de învățare eficient în orice context.

CRISTINA SAVIN, coordonatoare programe educație și tineret NRC: „Este un program de instruire, care presupune acordarea ajutorului profesorilor pentru a-și îmbunătăți starea de bine. Adică constă din niște mecanisme foarte simple, pe care profesorii le pot utiliza mereu ca să-și sporească starea de bine și să îi ajută să facă față arderii profesionale sau acelui fenomen de bullying sau hărțuire la adresa profesorilor.”

ALEXANDRU MELNICIUC, Programul de formare „Profesorii în contexte de criză – TiCC”: „Timp de două zile noi discutăm cu ei (n.r- profesorii) despre bunăstarea copilului, despre bunăstarea profesorului, despre arderea profesională, metode de combatere a stresului și despre bullyingul în relația c profesorul. Descifrăm exemple concrete și cum ieșim corect din aceste situații.”

Profesorii spun că sunt mulțumiți de oportunitatea de a-și îmbunătăți continuu practica educațională și de a contribui la asigurarea unui mediu sănătos, creativ și susținător pentru elevi în instituțiile de învățământ

OLGA ILINCIUC, director gimnaziul nr 7: „Noi ne învățăm să lucrăm cu acele tehnici care ne ajută să reducem stresul, ne învățăm să utilizăm niște metode practice care ne ajută să ne îmbunătățim bunăstarea noastră și în rezultat și calitatea actului de învățământ devine mai bună”.

ALIONA BOGACI, profesoară literatura rusă: „Este un program foarte bun, pentru ca profesorii să poată depăși arderea profesională, mai ales în cazul în care profesorul lucrează de mult timp, are nevoie să cunoască la ce să se aștepte. Aceste traininguri, personal mie, mi-au dat de înțeles cum pot eu să lupt cu arderea profesională și încă o teme foarte actuală cum să combatem violența în raport cu profesorii.01,03

VO Printre temele abordate în cadrul training-urilor s-au numărat tehnici inovatoare de predare, adaptarea rapidă la schimbări, gestionarea stresului în timpul situațiilor de criză.

SNC INA GOLOVEGA, Specialist principal DÎTS Bălți

0047

T C 00,14 Bunăstarea elevilor și starea de bine a elevului în școală este prioritară pentru noi. Așa cum se știe că un cadru didactic este bine cu sine, doar așa poate să ofere elevilor siguranța și bunăstarea de care au nevoie. De aceea este binevenit parteneriatul dintre DÎTS Bălți și parteneriate pentru fiecare copil, între Consiliul Norvegian pentru Refugiați pentru a organiza astfel de formări.00,42

VO Acest program este parte componentă a „Programului pentru învățare mai bună”, lansat în Republica Moldova, în anul 2022, cu suportul Consiliului Norvegian pentru Refugiați, ca răspuns la contextul de criză umanitară și a fluxului mare de copii refugiați.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 14°C
Umiditate 62%
Vânt 20 km/h NV
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
15°C
20%
Joi
15°C
24%
Vin
17°C
0%
Sâm
19°C
35%
Dum
20°C
0%