fbpx
16.7 C
Бэлць
marți, mai 7, 2024

/VIDEO/ Profesorul din Ocnița vine cu o reacție după video-ul scandalos în care numește persoanele în etate „idioți”

Citește și:

Profesorul de educația fizică din orașul Ocnița, care acum câteva zile le-a ținut o lecție de politologie elevilor în timpul orei, a venit cu o reacție, la fel pe internet, unde și-a cerut scuze de la persoanele în etate pe care le-a insultat.   

În cadrul unui filmuleț video, învățătorul susține că a decis să le explice elevilor de ce este important să meargă la vot, după ce a fost provocat de elevi să vorbească despre alegerile prezidențiale.

„Mă numesc Boris Cușnir, sunt profesor de educație fizică la Liceul „Mihai Sadoveanu” din orașul Ocnița. Am un stagiu de peste 33 de ani de activitate pedagogică. Sunt profesorul care a fost vizat într-un filmuleț, care a fost filmat fără acordul meu, pe ascuns și a fost plasat în spațiul public”, a început discursul pedagogul.

„Vreau să vin cu scuzele de rigoare în privința cuvintelor nepotrivite în adresa persoanelor în etate. Am un respect deosebit pentru persoanele în etate pentru că în curând voi fi și eu bunel și nu poate fi viitorul fără trecut. (…) În discuția cu elevii m-am străduit să explic că viitorul este în mâinile lor. Nu am avut de gând să umilesc persoanele în etate, de aceea, vin azi cu scuzele de rigoare”, a mai spus Boris Cușnir.

Potrivit unei înregistrări video, care a devenit virală pe internet, învățătorul le spune elevilor că dacă ei nu vor merge la vot, atunci bătrânii le vor decide soarta.

„Pe mine asta mă enervează, că idioții ăștia de 78-80 și ceva de ani, altfel nu le poți zice, se duc și votează și hotărăsc soarta voastră. Iaca ei hotărăsc soarta voastră pe cel puțin patru ani înainte. Da ăștia, ai voștri, de 18, 19, 20 de ani, în ziua alegerilor, o să iasă la șașlâc”, spune profesorul.

Video-ul scandalos a ajuns subiect de discuție și la ședința Guvernului. Ion Chicu a condamnat gestul învățătorului și a îndemnat cadrele didactice să-și exercite obligaţiile de bază.

„Salut și susțin măsurile întreprinse de Ministerul Educației pentru a diminua implicarea școlilor în procesele politice și îngrădirea copiilor de aceste imixtiuni politice. Politicul nu are ce căuta în școli. Azi, avem un caz ieșit din comun, cu performanța unui pedagog din Ocnița, care încalcă, în opinia noastră, orice cod posibil, nemaivorbind de limbajul pe care-l utilizează. Vă rog să analizați situațiile. Să întreprindeți toate măsurile”, l-a anunțat Ion Chicu pe ministrul Educației, Igor Șarov.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

https://www.facebook.com/boris.cusnir.1/videos/321655355591564/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Demisii pe bandă rulantă la Curtea de Apel Chișinău

Cererile de demisie a mai multor judecători de la Curtea de Apel Chișinău au fost admise, astăzi, în cadrul ședinței...

/VIDEO/ Ce se va întâmpla dacă moldovenii vor vota contra aderării la UE

Dacă decizia cetățenilor Republicii Moldova va fi contra aderării țării noastre la Uniune Europeană, autoritățile vor respecta decizia acestora....
  sursa: cursbnm.md