3°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Reacția lui Valeriu Cojocaru după sentința pronunțată în dosarul MAI

Colonelul de poliție în rezervă Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției Operațiuni Speciale a MAI, a venit cu o reacție publică după sentința pronunțată pe 19 ianuarie 2026, prin care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne.

Cojocaru susține că a aflat despre decizia instanței din mass-media și califică procesul drept „puternic politizat”. El afirmă că nu se eschivează de la justiție și precizează că, în prezent, se află legal pe teritoriul Uniunii Europene, în localitatea Nagylac din Ungaria, într-o deplasare de serviciu, în baza unei hotărâri judecătorești care îi permite libera circulație peste hotare de mai bine de doi ani.

Totodată, fostul șef din cadrul MAI afirmă că nu era obligat să fie prezent la ședința de judecată din 19 ianuarie 2026 și că nu a fost citat oficial. Acesta mai declară că, de astăzi, 20 ianuarie, urmează să ia legătura cu avocații săi pentru a analiza decizia instanței și a contesta decizia.

În reacția sa, Valeriu Cojocaru face apel către instituțiile internaționale, inclusiv INTERPOL și EUROPOL, precum și către autoritățile din statele Uniunii Europene, să nu se lase implicate, potrivit afirmațiilor sale, „în jocuri politice și persecutări motivate politic” din Republica Moldova.

De asemenea, Cojocaru susține că atât el, cât și alți foști ofițeri ai Direcției Operațiuni Speciale, ar fi vizați într-un alt dosar pe care îl califică drept politic și în care actuala conducere a statului figurează ca parte vătămată. În opinia sa, aceste circumstanțe ar exclude posibilitatea unui proces echitabil.

„Nu mă eschivez. Voi examina decizia instanței și voi comunica deschis despre locul aflării mele până la o decizie finală”, a mai declarat Valeriu Cojocaru.

Amintim că, pe 19 ianuarie 2026, instanța de judecată i-a condamnat pe Dorin Damir, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru la câte trei ani de închisoare cu executare, fiind recunoscuți vinovați pe două capete de acuzare – abuz în serviciu și fals în acte – și achitați pe alte trei capete. Sentința nu este definitivă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
3 °C
Cer senin Simte ca 0°C
Umiditate 80%
Vânt 12 km/h NV
Presiune 1025 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
7°C
76%
Sâm
5°C
0%
Dum
5°C
0%
Lun
6°C
0%
Mar
7°C
0%