10°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/VIDEO/ Renunță la mâncare și la produse de primă necesitate. Cum fac locuitorii din nordul țării economii

SE GÂNDESC DE DOUĂ ORI ÎNAINTE SĂ CUMPERE CEVA

Tot mai mulți moldoveni renunță la călătorii, haine noi și chiar la produse de primă necesitate. Pentru a ține pasul cu scumpirile din ultima vreme și a-și face unele rezerve, oamenii din nordul țării economisesc pe tot ce pot. Locuitorii din satul Corlăteni, Rîșcani spun că se gândesc de două ori înainte să cumpere ceva, de la produse alimentare până la imobile.

„Am ajuns să economisim chiar și la chibrituri, cu un chibrit aprindem, dacă un ochi lucrează, ne ducem cu un chibrit până la urmă. La tot, și copiii i-am învățat tot așa, că e greu, foarte greu. Pensiile sunt mititele, dar scumpirile sunt foarte mari și gaz, și lumină, și motorină, și benzină, și toate.”

„Nu prea mănânc, să îmi iau mâncare ceea ce vreau, nu vreau, eu îmi strâng să îmi iau cărbuni, să îmi iau lemne, așa să îmi iau carne, eu găini am, să îmi iar carne mai tai o găină, da așa ceva mai bun, buzunarul nu-mi permite.”

„Tot ce am semănat, tot ce scoatem, asta e economie. Bani nu sunt, lipsa de bani, lipsa de a cumpăra produsele alimentare, poftim, iată economia, economisim cât de cât. Nu am cumpărat nimic până când nimic, deoarece nu ajung resursele.”

La posibilitatea de a pune niște bani deoparte mulți nici nu se gândesc, pentru că pensiile și salariile pe care le primesc sunt foarte mici și abia de le acoperă cheltuielile cotidiene.

„Economie se poate de făcut, dar nu avem cu ce. În orice caz mai trebuie ceva, un ajutor ca să învelim cheltuielile, că numai așa nu le învelești cu nimic. Astă primăvară am cumpărat niște lemne, dar îi puțin cât am cumpărat.”

„Îi jale, de unde să ei o copeică, mă uit cât e prețul, tocmai te îmbolnăvești, nu ai putere.”

„Da nici nu avem pe ce economisi, cu 2000 pensia și cu asta hrănește-te. Cioclejii o să-l tai mărunțel și la foc, până o să dea gerurile mai mari, nu avem de unde.”     

Potrivit satisticilor în anul 2021, cheltuielile medii lunare de consum pentru o persoană care locuiește în sat au constituit 2.517 lei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 9°C
Umiditate 81%
Vânt 4 km/h E
Presiune 1024 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
16°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%