fbpx
14 C
Бэлць
luni, mai 6, 2024

/VIDEO/ Restabilirea în funcție a președintelui de raion s-a lăsat cu scandal la Sîngerei. Consilierii au călcat pe aceeași greblă

Citește și:

Raionul Sîngerei rămâne în continuare fără un președinte, chiar dacă instanța de judecată a dispus restabilirea în funcție a lui Ivan Cebotari. După mai multe replici tăioase, în loc să-l readucă în funcție pe Cebotari consilierii au delegat atribuțiile unui vicepreședinte. Reprezentanții oficiului Teritorial al Cancelarie de Stat atenționează aleșii locali că au comis o încălcare care va costa scump bugetul raional.

ION GALUS, consilier raional: „Ceea ce vedem noi acum în judecată, putem să tratăm ca pe un abuz, o interferență în ramura puterii de stat. După ce vom avea o hotărâre a Curții de Apel, noi vom avea dreptul să atacăm acest titlu executoriu la Curtea Supremă în termen de 3 zile. Hotărârile judecătorești sunt executorii după expirarea termenului de apel, asta scrie clar.”

ION ROȘCA, consilier raional: „Viziunea mea este că până la sfârșitul mandatului respectiv, la Sîngerei, în Consiliul raional lucrurile nu vor fi corectate. Îmi pare rău că se lucrează în detrimentul interesului public.”

IVAN CEBOTARI, consilier raional: „Eu în viața asta niciodată nu an fost păpușă care execută cerințele unora sau altora. Pe data de 7 decembrie 2022. Tot această majoritate de 16 consilieri a votat pentru ca să fiu numit ca președinte interimar și eu atunci am spus la toată lumea ca eu voi executa nu interesele politice, eu am să execut funcția de bază a președintelui raionului. Pe urmă am avut multe probleme, de ce eu discut cu Guvernul, de ce eu discut cu partidele de la Guvernare și așa mai departe. Eu am spus că eu hotărăsc întrebările raionului, nu întrebările politice.”

Cancelaria de Stat a notificat deja actul prin care a fost convocată ședința de astăzi, întrucât acesta a fost semnat de către un vicepreședinte, lucru care contravine legii. Cancelaria va notifica și decizia prin care Cebotari nu a fost restabilit în funcție.

CRISTIAN CAINARIAN, Șef adjunct OTB Cancelaria de Stat: „În cazul în care este vorba despre restabilirea într-o funcție a unui cetățean, arunci această hotărâre se execut imediat. Nu este nicio mențiune prin care să fie stipulat că consiliul raional va restabili în funcție, de aceea noi până la moment, de la data emiterii prezentei hotărâri, Oficiul Teritorial a notificat toate dispozițiile emise de către  Iulian Erimei, care are funcția de vicepreședinte a raionului. După interpretarea Oficiului Teritorial, domnul Ivan Cebotari trebuia să vină la serviciu, să-i fie oferit accesul în birou, accesul la semnătură, la ștampila instituției.”

Locuitorii orașului Sîngerei spun că luptele politice pe care le duc aleșii locali îi preocupă mai mult decât interesele oamenilor care le-au încredințat votul.

„Singuri au presiunea lor acolo, ei singuri se votează unii pe alții și mai mult nu putem spune nimic. Că la alții nu mai dau la nimeni. ”

„Nu văd multe schimbări, chiar dacă nu am fost de doi ani aici, nu văd multe schimbări pe străzile noastre. Nu știu care este viitorul nostru. Cel mai multă vină o au ei, noi persoanele de rând suntem cei asupra cărora se răsfrânge tot ce se întâmplă.”

„La noi politică, cred că nu există, există numai pentru aceștia mai, dar pentru oamenii de rând nu.”

Conform hotărârii judecătorești, pe lângă faptul că va trebui să-l restabilească în funcție, aleșii locali sunt obligați să-i aloce din bugetul raional suma de 150 de mii de lei lui Iban Cebotari, în calitate de despăgubire materială și compensarea cheltuielilor pentru asistență juridică.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/METEO/ Soare și temperaturi ca de vară. Cum va fi vremea astăzi

Vremea frumoasă, cu mult soare și maxime de până la +27 de grade Celsius, prognozează Serviciul Hidrometeorologic de Stat...

Cinci accidente rutiere au fost înregistrate pe drumurile din țară în ultilmele 24 de ore

În ultimile 24 de ore, Ministerul Afacerilor Interne a recepționat aproximativ 3000 de apeluri de urgență, au fost semnalate...
  sursa: cursbnm.md