/VIDEO/ S-au finalizat negocierile între Rusia și Ucraina. Ce s-a stabilit la prima rundă de discuții

Citește și:

În urmă cu puțin timp s-au încheiat primele negocieri între Rusia și Ucraina. Ce s-a discutat urmează să fie analizat, iar peste câteva zile va avea loc a doua rundă de negocieri între delegații.

Discuțiile au durat aproximativ șase ore. Consilierul Oficiului Prezidențial al Ucrainei, Mikhail Podolyak, a declarat că „partidele au identificat o serie de subiecte prioritare asupra cărora au fost conturate anumite decizii”.

„Subiectul central al discuțiilor a fost azi încetarea acțiunilor militare pe teritoriul Ucrainei. Mai sunt niște pași logistici pe care trebuie să-i facem pentru a ajunge la acest obiectiv, dar acum detaliile negocierii trebuie consultate cu comandamentele”, a mai adăugat el.

- Advertisement -

De asemenea, s-a convenit asupra organizării următoarei runde de negocieri.

Pe parcursul negocierilor, presa ucraineană și internațională au raportat bombardamente intense efectuate de către armata rusă în Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina.

Cele două țări încearcă să stabiliească cum vor evolua lucrurile de acum înainte, dacă se va putea încheia acest război. Biroul președintelui ucrainean a declarat că obiectivul este obținerea încetării imediate a focului și retragerea forțelor ruse din Ucraina.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Cum să vă plimbați animalele de companie în siguranță pe timp de caniculă

Temperaturile ridicate din sezonul estival pot reprezenta un pericol nu doar pentru oameni, ci și pentru animalele de companie....

Patru medalii pentru Republica Moldova la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut două medalii de argint și două medalii de bronz la Olimpiada Balcanică...
  sursa: cursbnm.md