12°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Satul Pîrlița, raionul Fălești, a sărbătorit hramul. Cântece, dansuri și veselie în inima comunității

„Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu-i a voastră. Moldova e a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor.”

De hramul satului Pîrlița, raionul Fălești, localnicii și-au deschis larg porțile pentru a primi neamurile și musafirii.

„Mă leagă absolut totul, aici m-am născut, aici am copilărit, aici m-am căsătorit, am dat naștere la copii și aici mi-am început activitatea de muncă, aici am și terminat-o. Aceste tradiții sunt lăsate de strămoșii noștri și noi suntem obligați să le păstrăm. Ne bucurăm că avem atâția oaspeți și atâta lume și atâția copii frumoși.”

„Aceste sărbători unesc neamul, ne unesc pe toți împreună, pentru că la asemenea sărbători toți se adună în jurul mesei, toți se adună în jurul muzicii, cântecelor și voie bune.”

„Sărbătorim hramul satului, o ocazie simbolică pentru fiecare, e ca și o zi de naștere, așa e și ziua satului nostru. Este plaiul copiilor noștri, chiar dacă părinții nu sunt născuți aici, s-au născut copiii.”

Hramul satului Pîrlița, raionul Fălești, coincide cu sărbătoarea ortodoxă Nașterea Maicii Domnului

„Când sărbătorim pe Sf. Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, hramul acestei localități și vreau să reamintesc cum a venit pe lume Maica Domnului. Este darul Rugăciunii. Să nu uităm, noi fiind fii ai pământului, fii acestui neam, suntem după har și fii ai cerului, să nu uităm această legătură cu cerul și oricare zi trebuie să o începem cu legătura cu Dumnezeu.”

GHENADIE TARLAPAN, primarul s.Pîrlița, rnl. Fălești: „Este o zi în care ne bucurăm de tot ce avem, de comunitatea noastră, de valorile și obiceiurile ce ne definesc. Hramul satului Pîrlița este o sărbătoare sfântă pentru satul nostru drag. Este o sărbătoare pentru fiecare familie, atunci când, în această zi importantă mergem la părinți, mergem la rude, ne întâlnim cu persoanele apropiate. 00:47 musca 01:15 Eu sunt primarul care îmi fac munca alături de echipă, stând la straja intereselor satului nostru. Pot vorbi la infinit despre dragostea față de tot ce fac și față de locul unde m-am născut, unde-mi cresc copiii, unde locuiesc rudele și-mi sunt părinții. 01:33

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
12 °C
Cer senin Simte ca 12°C
Umiditate 77%
Vânt 14 km/h N
Presiune 1028 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
17°C
0%
Mie
18°C
0%
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%