33°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Scandal la protestul Blocului Patriotic: Momentul în care o persoană e urcată în dubiță de carabinieri

O persoană a fost reținută de carabinieri chiar la începutul protestului organizat de Blocul Patriotic, în fața Parlamentului, scrie tv8.md.

Menționăm că protestul este organizat după afișarea rezultatelor preliminare ale alegerilor parlamentare de duminica trecută. Potrivit acestora, PAS ar obține majoritatea parlamentară, cu 55 de mandate. Blocul Patriotic ar avea 26 de deputați, Blocul Alternativa – 8, iar Partidul Nostru și Partidul Democrația Acasă – câte 6 mandate fiecare.

Anterior, liderul Blocului Patriotic, Igor Dodon, a chemat la protest pentru astăzi, începând cu ora 12:00. Acesta a fost văzut astăzi alături de Vasile Tarlev și Vlad Batrîncea.

Prezent la eveniment, liderul socialist a mulțumit cetățenii care i-au dat curs invitației și care s-au prezentat în fața Legislativului.

„Vreau să chem toată lumea la calm și să nu admitem provocatori în mulțime. Noi niciodată nu am venit cu provocatori. Dacă vedeți un provocator alături, ridicați mâna, poliția o să se apropie și o să fie scos din mulțime”, a transmis liderul Dodon.

Totodată, mai multe persoane s-au adunat la un contra-protest, unde au scandat lozinci împotriva președintelui socialist Igor Dodon.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
33 °C
Cer senin Simte ca 33°C
Umiditate 33%
Vânt 11 km/h NE
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
34°C
0%
Mar
36°C
0%
Mie
37°C
0%
Joi
39°C
0%
Vin
36°C
20%