fbpx
19.7 C
Бэлць
vineri, mai 3, 2024

/VIDEO/ Situație alarmantă la Bălți. Cazurile de COVID-19 în creștere

Citește și:

Situație alarmantă în municipiul Bălți. De la o săptămână la alta, cazurile de COVID-19 sunt în creștere. Doar în ultima săptămână au fost înregistrate 35 de cazuri, dintre care 11 în rândul copiilor. Iar spitalul din Bălți la moment sunt internate 29 de persoane cu COVID-19.

Specialiștii îndeamnă populația să se protejeze, mai ales că tulpina Omicron nu a dispărut din Republica Moldova.

ELENA TUREAC, șef adjunct CSP Bălți: „Vara am avut o îmbunătățire a situației, în luna august au fost înregistrate doar 13 cazuri. Prima săptămână din luna septembrie ne pune deja pe gânduri, pentru că au fost înregistrate 25 de cazuri, în a doua săptămână 35 de cazuri. Măsurile au rămas aceleași, distanța socială, igiena mâinilor, igiena respirației, atunci când tușești sau strănuți trebuie să acoperi gura cu o băsma, șervețel, ca să nu răspândim.”   

ANDREEA GALICI, purtătorul de cuvânt la Spitalul Clinic Bălți: „Comparativ cu săptămână precedentă se atestă o creștere a cazurilor noi de COVID-19. Astfel, la Spitalul Clinic Bălți sunt internați 29 de pacienți dintre care nouă copii. Totodată vrem să menționăm că șase adulți sunt la terapia intensivă.”  

Oamenii spun că sunt mai atenți, atunci când simt careva simptome ale răcelii, iar pentru a se proteja de virus ei se spală mai des pe mâini.

„Eu la fel ca și majoritatea persoanelor mă protejez deja când văd niște simptome, pastile, vitamine, mască cum a fost mai înainte deja nu prea folosim această metodă sau antiseptic, așa e în general.”

„Este COVID-ul da e mai slăbuț, nu cum a fost deodată puternic și puneam măștile și una alta, acum e mai slab el. Ei ne mai ferim, dacă vedem că omul acela tușește oare ceva, ne mai ferim, ne dăm la o parte. Venim în casă repede ne spălăm pe mâini, fructele le spălăm, tot oleacă ne mai păstrăm.”

„Am răcit, punem picioarele în uncrop, leacuri băbești și trece tot. Da nici nu mă tem, tot am răcit și iaca îmi trece răceala. Și…, de COVID bogdaproste, nu s-a lipit până acum de noi.”

„Am pus vaccin, după aceasta încă două boostere, atât ce pot să fac, spăl mâinile.”

Persoanele infectate cu virusul COVID-19 sunt spitalizate în Secția Boli Infecțioase a spitalului Clinic Bălți, unde sunt 60 de paturi pentru acești pacienți.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Canada va acorda un sprijin financiar Guvernului de la Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorul energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății...

/VIDEO/ Trebuie să achite peste 1 milion de lei. Consiliul nou strânge roadele celui vechi

Consiliul raional Sîngerei va achita celor doi vicepreședinți, scoși din funcție anul trecut, aproape un milion de lei recalcul...
  sursa: cursbnm.md