La trei săptămâni de la lansarea site-ului compensatii.gov.md, tot mai mulți bălțeni se adresează după ajutor la asistenții sociali pentru a fi înregistrați pe platformă. Aceștia spun că întâmpină mai multe dificultăți atunci când completează cererea pentru compensații la energia termică, elecrică și pentru gazele naturale.
„Rândurile sunt mari, 2 ore, pe 20 am fost și am stat cam 2-3 ore la rând, asta la căldură, da, la căldură, la electricitate încă nu m-am înregistrat.”
„Numaidecât, pentru pensionarii care au 2 mii și ceva asta este foarte bine, bravo lor pentru că organizează așa ceva pentru populație.”
„Noi în 2 locuim, cu soțul, doi pensionari, pentru noi internetul, știți și voi. Vă este greu? Desigur, desigur. Pensia nu vă ajunge? Da, voi ați văzut, ați auzit care este pensia mea și soțului, câte 2 mii de lei.”
Mai mulți locuitori spun că le este dificil să completeze cererea, întrucât nu întotdeauna platforma activează în regim normal. Mai mult, aceștia spun că platforma nu a fost gândită bine pentru a introduce toate detaliile despre consumator.
„Când am completat, era scris că nu este introdus codul corect, a arătat la MoldovaGaz. Eu am controlat, am sunat la MoldovaGaz, ei au spus că totul este corect, am făcut încă o dată, data asta a ieșit la FeeNord, nu știu de ce, așa și nu am putut nimic să facem.”
„Am auzit, dar acolo am înțeles că sunt multe persoane care intră pe site-ul lor și e greu ca să îndeplinească toate formularele. Da, pentru că salariile sunt mici, avem copii mici, să ne întreținem nu este posibil. Era bine până acuma, nu trebuia să îndeplinească, mai ales pentru bătrâni.”
Sunt și din cei care nu s-au înregistrat și nici nu o vor face. Potrivit acestora, veniturile pe care le au le permite achitarea tuturor facturilor.
,,Probabil că nu. Din ce cauză? Pentru că ne permitem. Suma pe care o avem pe lună, pensia, serviciu, să primească cei care au nevoie de compensații.”
Precizăm că și în acest an guvernul va comensa cheltuielile pentru facturile la gaz, energia termică și electrică. În acest scop a fost lansată platforma online compensatii.gov.md, unde consumatorii casnici se pot înregistra pentru a solicita compensarea cheltuielilor la consumul de energie. Sistemul electronic permite acumularea datelor necesare pentru atribuirea unei categorii de vulnerabilitate energetică. Compensațiile vor fi transferate direct în contul furnizorilor și vor fi reflectate direct în facturi.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.