fbpx
9.7 C
Бэлць
joi, noiembrie 7, 2024

/VIDEO/ Telefoane noi pentru 40 de vârstnici din Edineț. Seniorii vor participa și la instruiri

Citește și:

40 de vârstnici din raionul Edineț au primit cadou smartphone. Seniorii vor participa la trei instruiri pentru a deveni mai digitalizați.

 „Cred că, atunci când ne adunăm seniorii, să putem comunica cu coordonatorul, cu copiii care sunt după hotare, cu prietenii și așa mai departe.”

„Dar cel mai frumos, surpriza a fost acum, când am primit da la CASMED aceste smart phone, care ne prind foarte bine, pentru că avem copii în depărtare și numai prin telefon comunicăm cu dânșii și mulțumim foarte frumos.”

GALINA SPATARU, coordonatoarea grupului de seniori „Viișorenii”: „Fără cunoștințe digitale este imposibil. În toate activitățile organizate avem nevoie și de aceste mijloace digitale. 00:33 musca 00:43 Ne-am bucurat foarte mult, pentru că la orice vârstă sunt necesare cunoștințele. Omul trăiește cât învață. Desigur că noi învățăm împreună cu nepoții, nu degeaba se spune că oul învață găina. În timpul de față, telefoanele sunt un mijloc de comunicare între rude, pentru că majoritatea sunt plecați peste hotare.”

INA CIUBOTARU, primara satului Viișoara, rnl.Edineț: „El îi face pe vârstnici să fie mai activi, el îi face pe vârstnici să se familiarizeze cu tehnologiile informaționale, să se familiarizeze cu digitalizarea, âi face pe ei ca să deosebească informațiile false de cele adevărate. Vârstnicii au o interacțiune mai activă cu copiii aflați peste hotare, cu nepoții. Prin acest proiect ei vor continua să fie activi, ei vor simți mai puțin lipsa copiilor și nepoților.”

Cinci voluntari i-au ajutat pe vârstnici să-și conecteze telefoanele și să acceseze aplicațiile de mesagerie și telefonie online.

CORINA URSU, voluntară: „Tehnologia are un rol esențial în toate aspectele vieții noastre de zi cu zi, iar incluziunea digitală este foarte importantă pentru ca nimeni să nu rămână în urmă. Prin aceste programe, cu care am venit astăzi, ne dorim să oferim vârstnicilor posibilitățile de a comunica, să le oferim toate instrumentele pentru ca ei să aibă posibilități de a comunica cu cei dragi, de a interacționa cu vecinii, cu cei plecați și să aibă acces la cât mai multe informație.”

Aliona Crețu, șefa Servicii Politici Demografice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale: „Republica Moldova este un proces de îmbătrânire demografică și în acest context trebuie oferite oportunități multiple pentru persoanele vârstnice și inclusiv formarea digitală sau formarea abilităților digitale la vârstnici, unul dintre principalele scopuri este de a lărgi oportunitățile de a învăța ceva, de a afla anumite noutăți.”

Activitatea este implementată de către AO CASMED cu suportul UNFPA Moldova în parteneriat cu MMPS și fundația unei companii de telefonie mobilă.

ARIA STRATAN, coordonatoare de proiect, UNFPA Moldova: „La moment, fiecare a patra persoană din Republica Moldova este vârstnică, iar către anul 2040, fiecare a treia persoană din Republica Moldova va avea vârsta peste 60 de ani. Totodată prognozele statistice ne arată că odată cu înaintarea în vârstă, scade accesul vârstnicilor spre utilizarea internetului și tehnologiilor digitale și informaționale. În acest context este foarte important să le oferim oportunități de participare vârstnicilor și oportunități de dezvoltare a abilităților digitale.”

ANA SPÎNU, coordonatoare de proiect AO CASMED: „Pe lângă faptul că astăzi 40 de persoane din localitatea Viișoara au primit telefoane mobile, începând cu ziua de astăzi dumnealor au parte de instruiri tematice pe parcursul a trei întâlniri. Instruiri în care își vor dezvolta competențe digitale, atât ce ține de utilizarea telefonului mobil, de accesare a rețelelor de socializare, de comunicare, dar și inclusiv cum să accesele diferite servicii online.”

De sesiuni de instruire în domeniul digital vor beneficia și locuitorii din încă 4 localități: Cajba, Glodeni, Sarata Veche, Fălești, Sofia, Drochia și Cobâlea, Șoldănești.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Festival – concurs de zile mari, organizat la Bălți. Orchestra „Barbu Lăutaru” a acompaniat 27 de concurenți

27 de concurenți din Moldova, România și Ucraina au luptat pentru premiul mare, în cadrul Festivalului concurs „Barbu Lăutaru”,...

Un bărbat din raionul Fălești a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru mai multe escrocherii

Un bărbat de 61 de ani din raionul Fălești a fost condamnat la 8 ani și 7 luni de...
  sursa: cursbnm.md