Zgomotul stativelor care acum rar se mai aude în satele din Moldova, pe timpuri era un semn că în casă se trăia. Pentru femeile din mediul rural, țesutul a fost, timp de generații, o formă de supraviețuire într-o lume în care banii lipseau, iar magazinele erau departe, inexistente sau nu aveau pe rafturi lucrurile de care toți aveau nevoie.
„Vreau să spun că vreo 30 și ceva de ani în urmă, mai ales iarna, satul răsuna de bătutul pieptenilor de țăsut, de zgomotul vatalelor, dar cu părere de rău, au trecut anii, deja nu sunt atât de multe necesități.”
Hainele, covoarele, cuverturile, așternuturile pentru podea sau pentru pat nu se cumpărau. Ele se făceau. Cu răbdare, noapte de noapte, după munca din gospodărie, sau împreună, la șezători – spații de lucru, dar și de sprijin reciproc, unde femeile își împărțeau nu doar firele de lână, ci și grijile, îți aduce aminte Galina Spătarul din satul Viișoara, raionul Edineț.
GALINA SPĂTARU, locuitoarea satului Viișoara, raionul Edineț: „Nu putea să fie zestre fără perne, fără țolișoare, fără scoarze sau covoare, cum se mai numesc. Cât de puțin, lingerie de pat, măcar un cerșaf, dar și acela frumos, brodat, cusut, dacă ați observat, atât de multe obiecte sunt confecționate, chiar și aceste perne, și haine făcute, pânză țesută, ștergarele, care nu era nuntă fără prosoapele noastre tradiționale moldovenești, fără de horboțică. Deci toate acestea întreau în zestrea fetei și a băiatului, desigur.”
În vremuri grele, când lipsurile loveau cel mai dur familiile vulnerabile, stativele deveneau un adevărat colac de salvare. Țesutul însemna hrană, căldură și demnitate.
GALINA SPĂTARU, locuitoarea satului Viișoara, raionul Edineț: „Țeseau până aproape de anii 90, lumea țesea în adevăratul sens al cuvântului, aproape la fiecare casă, pentru că se străduiau. Stativele au fost un ajutor de nădejde al gospodinelor, pentru că nu existau resurse financiare, nu existau atâta cât există în timpurile noastre. Pe timpuri, fiecare gospodină era nevoită să țesă. Așternuturile, plapumile, aceleași covoare, toate se confecționau manual.”
Țesutul nu era o alegere, ci o necesitate. În lipsa resurselor financiare, fiecare gospodină trebuia să știe să creeze tot ce ținea de traiul zilnic.
GALINA SPĂTARU, locuitoarea satului Viișoara, raionul Edineț: „Desigur că atunci se lucra mai mult manual. Iată, de exemplu, acolo avem valuri de pânză. Pânza se țesea manual, aceste ștergăre, tot manual. Și din pânza țesută de mâinile gospodinelor se confecționau haine. Iată, priviți, de exemplu, acolo este o rochie de mireasă din anii 40-50. Este confecționată din pânză țesută manual. Și ne uităm cât de ingenioase erau gospodinele, cu câtă dragoste. Depindea de gustul lor estetic. La unele uzoarele erau mai mășcate, la altele mărunțele. Dar ce le unește, de exemplu, pe aceste rochii de mireasă? Că educau la mireasă simțul rușinii, simțul modestiei.”
Hainele și textilele create în perioada interbelică și după război reflectau nu doar nevoia, ci și gustul estetic al femeilor, care îmbinau utilul cu frumosul, modestia cu identitatea culturală. Aceste lucruri se faceau de catre femei la șezători. Mai ales pe timp de iarnă când nu era de lucru în grădină, se adunau pentru a lucra împreună, a vorbi, a cânta și a se sprijini una pe alta. Într-o realitate dură, această solidaritate le-a ajutat să reziste.
„O alegeam cu dibășie, mohorul a noastră mândrie, mama astăzi nu mai este.”
VIORICA GUȚU, bibliotecară: „Serile lungi de iarnă, când mă culcam, o lăsam pe mama mea cu furca, în brâu, torcea, pregăteam lână pentru covor. Acești motanei îi țineau de urât. Iar când lână era gata pentru pregătit, pentru țesutul covoarelor, când s-au uitat, iar într-o zi, motăneii i-au încălcit toată ața. Și ea s-a gândit în mintea ei, a mai chemat o vecină, a făcut schema covorul, dă să-i pun în coșuri, ca ei să fie acolo și să stea cuminți și vioi. Sunt doi motani vioi. TAIE PAUZA Ei stau mândri în coșarcă, printre trandafiri, bujori, și parcă ar vrea să spună, lungă e dorul din covor, amintirea despre mama mea.”
Astăzi, stativele se mai aud rar, mai ales în satele îndepărtate de orașe. Însă povestea lor rămâne una despre femei din medii vulnerabile, care, prin muncă și solidaritate, au reușit să-și protejeze familiile și să mențină coeziunea socială. O tradiție care a fost, înainte de toate, o formă de supraviețuire.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.
