fbpx
15.2 C
Бэлць
vineri, mai 3, 2024

/VIDEO/ Țevi noi și apă mai bună. Lucrările de reabilitare a rețelei de apeduct din Edineț sunt pe ultima sută de metri

Citește și:

În doar câteva săptămâni, peste 18 000 de cetățeni din municipiul Edineț vor avea apă mai bună la robinete. Lucrările de reconstrucție și extindere a rețelei de apeduct din oraș sunt pe ultima sută de metri. Pe 45 de străzi au fost înlocuite țevile vechi cu altele noi. Odată cu efectuarea lucrărilor, cetățenii speră că vor avea apă curată și de calitate.  

„Mă bucur tare, aici n-a fost de când m-am născut, nu s-a mai făcut așa ceva. Este foarte bun, să fie toți sănătoși, cei acre se ocupă cu treaba asta.”

„Să dea Dumnezeu, dacă va fi totul făcut, nu vor fi probleme. Este un lucru foarte bun. Doar că tot ce este început, trebuie dus la bun sfârșit.”

Lucrările urmează a fi încheiate până la începutul lunii octombrie. Primarul de Edineț a declarat că modernizarea rețelei de apeduct nu se încheie aici, în curând va fi construită și o nouă stație de tratare a apei.

SERGIU BOȚA, diriginte de șantier: „Suntem la terminarea lucrărilor toate conectările ale consumatorilor și țevile magistrale au fost montate, cu toate materialele care au fost introduse în proiect. A rămas doar asfaltarea drumurilor care au fost preconizate. Fiecare consumator are fântână, unde este montat apometru, care va permite colectarea datelor la distanță. Sunt mulți consumatori deja conectați la rețeaua dată.”  

CONSTANTIN COJOCARU, primar de Edineț: „Acum suntem la etapa de semnare a contractului, în luna septembrie semnăm un contract cu Agenția de Dezvoltare a Austriei. Deja am primit acordul și avizul Ambasadei Austriei, urmează să construim stația de tratare. Prin țevile noi, apa să treacă printr-o stație de tratare nouă, ceea ce va îmbunătăți calitatea.”

În cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană, au fost reabilitate și extinse 40 km de rețele de alimentare cu apă. Valoarea totală a proiectului din Edineț este de 58,70 mln lei (circa 2,9 mln de euro), dintre care 50,70 mln lei – acordați de Uniunea Europeană și 8 mln lei – contribuție locală.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică tot anul. Gospodinele din nordul țării au „înroșit” ouăle pentru Paști

„Vasul acesta totdeauna îl folosesc de așa ceva, aici ca să fie fixarea aceasta, vopseaua mai bine îi mai...

Soldații din SUA împreună cu cei moldoveni vor efectua exerciții militare în nordul țării

În perioada 9-16 mai, Armata Națională va participa la exercițiul „Swift Response-2024”, condus de Comandamentul Statelor Unite ale Americii în Europa și Africa. Exercițiul se va desfășura pe teritoriul Republicii...
  sursa: cursbnm.md