16°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/VIDEO/ Toată frumusețea pământului – în inima unui gospodar. La Mărășești, cresc ponei

„Bunelul meu a fost iubitor de cai, tatăl meu a fost tare iubitor de cai. Cred că de la ei se trage toată chestia asta.”

A adunat în jurul său de-a lungul vieții cele mai de preț comori, în primul rând familia. Sergiu Covalciuc din satul Mărășești, raionul Sîngerei, poartă în suflet dragostea față de natură și de creaturile necuvântătoare. Bărbatul are acasă trei cai năzdrăvani, cum numai în povești găsești și patru ponei blânzi.

SERGIU COVALCIUC, locuitor s. Mărășești: „Căluțul acesta este născut la mine. Are nouă ani. Bunica lor este adusă din Ucraina. Sortul acesta de cai este adus de la Cubolta, de președintele colhozului. I-au plăcut caii și a adus două iepe și un armăsar – negru așa ca corbul, l-a adus din Letonia, a dat o jumătate de avere de colhoz, de grâu, pe acea vreme, să aducă acei cai. Este ca o floare, când îți place o floare și o îngrijești, așa e și acesta. Nu lucrăm cu ei practic nimic. Îmi place și-mi bucură ochii. Asta este viața de toate zilele. Bani sunt, ei nu ajung, dar frumusețea este unica în viață.”

Poneii i-a cumpărat pentru nepoței

SERGIU COVALCIUC, locuitor s. Mărășești: „Soția s-a uitat pe televizor, a văzut ponei. Eu i-am mai povestit că este așa ceva, i-a plăcut și mi-am zis că le voi face un cadou nepoțeilor. Așa și s-a primit. M-am dus după unul, dar am adus trei, iar din trei peste o zi a apărut și al patrulea. Ei sunt tare blânzi, cu copiii, nu sunt capricioși. Nu mușcă, faci ce vrei cu ei, poți să-i plimbi, iarna la sanie am plimbat nepoțelul.”

La o zi după ce a adus poneii acasă, a apărut și mezina

SERGIU COVALCIUC, locuitor s. Mărășești: „Da ce mănâncă, cel mai tare le plac dulciurile, zahărul și cei mai mari, și cei mai mici. Eu am presupus că mama era însărcinată. La o zi a apărut micuțul. Ca și cum a venit un cadou pentru soție, pentru nepoțel. M-am dus în casă și i-am spus soției că sunt probleme în grajd. Când a venit, i-am arătat că este un micuț. Ea era ca un mieluț, acum deja este țaca. Când vine nepoțelul de la Bălți, se coboară din mașină și fuge la dânșii, îi vede, îi netezește și se duce în casă.”

În gospodăria lui Sergiu mai este și o sanie, făcută în 1939. Bărbatul vrea să o restaureze

SERGIU COVALCIUC, locuitor s. Mărășești: „Sania este făcută în 1939. În 1996, atunci când au fost iarna ceea grea, nu mergeai la drum cu niciun transport, numai cu caii și cu sania. Sania nu se îngroapă în omăt și merge pe de asupra. Caii se pot duce până la urechi. Iată sania asta în 1996 a dus de la Moara de Piatră o femeie la maternitate, la Bălți. Vreau să o facem, om merge, ne-om da cu nepoțeii, să fie o frumusețe în ogradă, să aibă cu ce să se mândrească  nepoții și cu ce se bucura.”

SERGIU COVALCIUC, locuitor s. Mărășești: „Lumea în ziua de azi a trecut la fier și au nimicit totul și cal și tot ce e frumos prin jur. A cumpărat motocultoare. Acestea au nimicit caii. Caii în ziua de astăzi sunt…, o realitate, doar cei cărora le plac îi țin, dar restul…”

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 16°C
Umiditate 85%
Vânt 26 km/h NV
Presiune 1014 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
16°C
20%
Mar
16°C
60%
Mie
15°C
80%
Joi
16°C
20%
Vin
19°C
0%