În Joia Mare, gospodinele din satele din nordul Republicii Moldova păstrează cu sfințenie tradițiile pascale. Coacerea cozonacilor, a păștii și vopsitul ouălor sunt doar câteva dintre obiceiurile care anunță apropierea celei mai importante sărbători creștine – Paștele.
Liuba Patlatîi din satul Sofia, raionul Drochia, este una dintre femeile care, an de an, se pregătește din timp pentru Sărbătoarea Învierii.
LIUBA PATLATÎI, locuitoarea s. Sofia: „Mă numesc Liuba Patlatîi, din satul Sofia. Cel mai văzut în lume este cârlanul ăsta, ca acel de oaie, când vezi că cârlanul primăvara, dacă vezi un cârlan brumăriu, viața va merge spre bine, dar dacă este un cârlan negru, gata, deja vei fi bolnav. Din ’71, -Și vecinii tot încercă să o mai ia de la Dumneavoastră? Da-da, încearcă.”
Tradiția a învățat-o de la mama ei, într-o familie numeroasă, iar obiceiul s-a transmis din generație în generație.
LIUBA PATLATÎI, locuitoarea s. Sofia: „De la părinți, bineînțeles că, de la mama de acasă, totul de la mama, cum făcea, cum cocea, așa mi-a intrat în cap, și ne duceam la Biserica, mergeam cu mama la Biserică la Sfințit Pasca.”
Pentru ea, Paștele este mai mult decât o simplă sărbătoare – este un moment de înălțare sufletească.
LIUBA PATLATÎI, locuitoarea s.Sofia: „Când vine Paștele, pare că, s-a deschis cerul și parcă toți zburăm acolo. Așa este sărbătoarea aceasta, este și Crăciunul, tot sărbătoare mare, religioasă, dar nu este ca Paștele. Este cântecul ăsta. Tu grădina, Ghitsiman. Erai plină de dușmani. Totuși, mai dă omului. Plină-i casa Domnului. Tare frumos cântec.”
După coacerea cozonacilor și a mielușilor din aluat, urmează vopsitul ouălor – simbol al sângelui Domnului
LIUBA PATLATÎI, locuitoarea s. Sofia: „Am pus un pic de oțet să nu se șteargă. Noi când vopsim ouăle înainte încă nu era oțet, dar turnam borș acru și am și acum borș acru. Dar e mai bine cu oțet.”
Joia Mare din Săptămâna Patimilor, este ziua în care se pregătesc simbolurile principale ale Paștelui: pasca – ce amintește de trupul lui Hristos, și ouăle roșii – ce simbolizează sângele său.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.


[…] Liuba Patlatîi din satul Sofia, raionul Drochia, este una dintre femeile care, an de an, se pregătește din timp pentru Sărbătoarea Învierii, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvn.md. […]