fbpx
19.5 C
Бэлць
joi, aprilie 25, 2024

/VIDEO/ Un bloc cu cinci etaje din Șoldănești se poate prăbuși în orice moment. Localnicii dorm cu bagajele făcute

Citește și:

Riscă să se trezească cu tavanele în cap, în orice moment. Este vorba despre locatarii unui bloc cu cinci etaje de pe strada Jucov 2 din orașul Șoldănești. În timp ce oamenii trăiesc cu frica în sân deja mai mulți ani la rând, autoritățile locale recunosc că știu despre problemă, dar sunt în așteptarea banilor de la Guvern.

Pentru că starea blocului este foarte avariată, locatarii de la etajele patru și cinci au lăsat cheile de la apartamente la vecini și au plecat la gazdă sau la rude.  

ALIONA TIBERCI, locatară: „Ultima săptămână mi-a fost mai tare frică, când a început a scârțâi ușile, podul a început așa a crăpa, se auzea cum crapă, scârț, scârț, noaptea mai tare, îmi e frică, toată lumea s-a adresat la primar că iată începe a crăpa mai tare, mai tare și mai tare. Noi nu avem unde trăi, unde să ne ducem, am trăit atâția ani aici, 37 de ani am trăit în casa aceasta. Și acum unde să ne ducem noi, afară, pe drumuri?”

LUDMILA CERCHESOVA, locatară: „Acum stau la gazdă cu trei copii și cu frate invalid de gradul 1. Suntem nevoiți pentru că aici vedeți e periculos de trăit. Am scris peste tot și la primărie și de la Guvern au fost. S-au uitat, au văzut tot s-a luat și acolo de la pământ, expertiza s-a făcut și nimeni nimic încă nu spune, nu știm în ce stare ne aflăm.”

Lidia Cușnir trăiește la etajul trei. Femeia stă mereu cu bagajele făcute, de frica unui cutremur, sau unei situații excepționale.

LIDIA CUȘNIR, locatară: „Eu aici trăiesc din 2008, deodată nu erau crăpăturile acestea, pe urmă s-a început din 2012 pe dinafară a crăpa. Se aude cum de sus curge până jos, pietriș, gunoi, nu știu ce, dar curge, eu azi noapte m-am speriat, am sărit în sus. Bagajul șade, tot șade cum se zice să ies din casă, mă tem, mă tem.”

Primarul orașului spune că acum primăria actualizează devizul de cheltuieli, proiectul tehnic și este în căutarea unui loc pentru ca omenii să trăiască, atât timp cât vor fi efectuate lucrările de renovare. 

ALEXANDRU TINICĂ, primarul orașului Șoldănești: „Avem promisiunea că în luna ianuarie ni se vor aloca 7 – 8 milioane de lei pentru lucrări de consolidare. Dacă noi solicităm suma totală de 13 milioane, în suma asta o să intre și reparațiile interne și rețelele inginerești, tot ce ține de schimbarea sistemului de canalizare, de apeduct, gaz și altele, dar dacă ni se oferă numai prima parte, înseamnă că după ce se consolidează locatarii cu forțe proprii ar trebui să-și facă reparațiile în interior.”

Cu toate acestea, inginerul din cadrul primăriei susține că suma pentru consolidarea clădirii ar putea fi mult mai mare.

ALEXANDRU COGĂLNICEANU, inginer constructor la primăria Șoldănești: „Situația este critică, locatarii nu pot să mai trăiască pentru că sunt deformări, sunt cedări în construcțiile importante, deci este periculos ca cineva să trăiască în această scară. Dacă dă un cutremur s-ar putea să fie timp foarte scurt. Acum au crescut prețurile la materialele de construcții, la servicii, dacă divizul este actualizat la prețurile de azi, la părerea mea s-ar putea să nu ajungă aceste resurse financiare.”

În prima scară a blocului de pe strada Jucov 2 mai locuiesc 7 familii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Ministerul Muncii și Protecției Sociale: 10 mai va fi zi lucrătoare

Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări legate de regimul de muncă în ziua de 10 mai, în...

/VIDEO/ Dorin Recean despre Ilan Șor: „Am încrederea că va fi tras la răspundere”

Șeful Cabinetului de Miniștri, Dorin Recean se arată încrezut că instituțiile responsabile din Republica Moldova îl vor trage la...
  sursa: cursbnm.md